Dezvoltarea abilităților de reflectare și de analiză mediatică a realității economice și business din țară – obiectivul noului curs de Jurnalism Economic predat la USM

Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității de Stat din Moldova, în parteneriat cu Camera de Comerț Americană din Moldova, cu susținerea financiară a Ambasadei SUA în Republica Moldova a lansat astăzi, 7 octombrie, cursul de jurnalism economic. Continuare…

Distincții din partea președinției pentru 9 profesori și conferențiari universitari de la USM

Cu ocazia celei de-a 75-a aniversări de la fondarea Universității de Stat din Moldova (USM), prin decretul președintei Republicii Moldova, Maia Sandu: „pentru merite deosebite în dezvoltarea învățământului universitar, contribuție substanțială la pregătirea specialiștilor de înaltă calificare, activitate metodico-științifică prodigioasă” unui Continuare…

Biblioteca Universității de Stat din Moldova invită la o expoziție INEDITĂ. Documente din istoria și evoluția activității didactice

Biblioteca Universitară invită la expoziţia selectivă de documente, prilejuită de aniversarea a 75-a de la fondarea Universităţii de Stat din Moldova. Documentele expuse reflectă aspecte din istoria şi evoluția activității didactice, ştiinţifice şi de cercetare, desfășurate în cadrul Universității de Continuare…