Profesorii Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova au participat la cea de-a VI-a ediție a conferinței internaționale „Mass-Media în postcomunism: moștenire, evoluție, tendințe”, care se desfășoară în format online și este organizată de Universitatea din Oradea, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, USM, în parteneriat cu Muzeul Țării Crișurilor Oradea.
Astfel, în deschiderea conferinței au luat cuvânt Rectorul Universității din Oradea, dar și decanul Facultății de Științe Politice și Comunicării de la Oradea, care au specificat importanța organizării conferinței. De asemenea, colegii din România au apreciat și participarea garniturii profesorale de la Chișinău, punctând valoarea comunicărilor susținute de cadrele didactice de la Facutlatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării.
În plen, prof. univ., dr. Georgeta STEPANOV, decanul FJȘC a vorbit despre modelul de relaționare a presei locale cu puterea și cu societatea. Mihail GUZUN, conf. univ. dr., Universitatea de Stat din Moldova a susținut comunicarea: Presa locală din Republica Moldova la început de mileniu.
Laura TUGAREV, lector univ. dr., Universitatea de Stat din Moldova, a explicat fenomenul SEO și noile metode de promovare în spațiul virtual. Victoria BULICANU, conf. univ. dr., Universitatea de Stat din Moldova, a punctat cele mai importante aspecte ale Mass-media locală și regională ca instrument pentru construirea democrației participative. Vitalie GUȚU, lector univ. dr., Universitatea de Stat din Moldova a vorbit despre Presa locală specializată din Republica Moldova: profil, politică editorială, strategii de dezvoltare.
Tot de la Facutlatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Ecaterina DELEU, asistent univ., Universitatea de Stat din Moldova a venit cu informații privind Revista Natura: evoluții și particularități. Andrei DUMBRĂVEANU, conf. univ. dr., Universitatea de Stat din Moldova, a prezentat aspecte privind Metamorfoze media în Republica Moldova: de la „Televiziunea Centrală” la jurnalismul cetățenesc, iar Mihai LESCU, conf. univ. dr., Universitatea de Stat din Moldova, a comunicat despre Omul Cuvânt-ului (o viață în serviciul Partidului cititorilor).
În cadrul panelurilor de la Conferința de la Oradea, colega noastră Mariana TACU, conf. univ. dr. Universitatea de Stat din Moldova, a vorbit despre Digitalizarea presei locale: tendințe și perspective. Boris PARFENTIEV, conf. univ. dr., Universitatea de Stat din Moldova, a venit cu informații Din istoria televiziunii locale în Republica Moldova. Mariana TOACĂ, lector univ. dr., Universitatea de Stat din Moldova, a vorbit despre Presa locală din Republica Moldova în cei 30 de ani de independență. Ludmila RUSNAC, lector univ. dr., Universitatea de Stat din Moldova, a făcut o prezentare despre Ziarul regional Cuvântul din Rezina: evoluția și declinul unui destin asumat.