O afacere profitabilă e construită prin muncă și depunere de suflet. Ala Sîncu recunoaște aceasta, deoarece deja de 4 ani business-ul său „Levantica” prosper. Ea cunoaște ce înseamnă să te dedici, în totalitate, muncii, de la câmpurile pline de culoare și aromă până la uleiurile esențiale. Află despre familia Sîncu și vezi ce înseamnă o afacere de valoare.
Cum a început povestea „Levantica”? Și cu ce v-ați ocupat înainte de asta?
Ala Sîncu, producător: „Povestea „Levantica” a început în anul 2017, la 27 decembrie, atunci când pe pământul din raionul Dondușeni pe o suprafață de 3 ha a fost plantată levănțică. A fost o idee a familiei, dar până la levănțică eu timp de 30 de ani am activat la o întreprindere, fiind specialist în industria ușoară, având studii de inginer tehnolog. Și atunci când levănțica a început să crească, să de-a roade, am înțeles ca să dezvolți o afacere, trebuie să depui foarte mult suflet și am fost nevoită să las lucrul meu de bază de 30 de ani și să revin acasă, la casa părintească din Dondușeni, satul Cernoleuca. Timp de patru ani afacerea noastră există și se dezvoltă, însă primii doi ani, din păcate planta nu dă roade, ea se dezvoltă primul și al doilea an, roada este foarte mică. Începând cu anul 2021, am început a face vânzări cu amănuntul și dacă anul trecut la 14 octombrie, participând la o expoziție desfășurată de Moldexpo, am avut în vânzare doar trei produse: ulei esențial de lavandă, buchete de lavandă și apă de lavandă”.
Care au fost primii pași în a comercializa afacerea?
Ala Sîncu, producător: „Primul pas a fost că am devenit membri a Asociației Producătorilor de Levănțică, și iată atunci când am participat la primul târg Moldexpo, asociația ne-a invitat să participăm la târg cu produsele noastre. Datorită faptului că am participat la diverse târguri din Republica Moldova, cu Camara Moldovei, suntem permanent la târgul EcoLocal, la târgurile desfășurate de Diana Crudu. Deci datorită participării active, noi am auzit dorințele clientului, am reușit să ne diversificăm produsele și în așa mod, iată astăzi suntem într-adevăr mulțumiți de vânzările pe care le avem la Târgul de Crăciun. Nu ne-am așteptat ca atâta lume ne vor vizita și că atâta lume o să ne procure produsele, avem clienți care vin a doua și a treia oară, dat fiind faptului că produsele noastre lor le-au plăcut și asta este foarte îmbucurător pentru noi”.
Cu ce dificultăți v-ați întâlnit la începutul afacerii?
Ala Sîncu, producător: „La începutul afacerii am avut dificultăți în momentul când în primul an, am început a strânge planta și planta o strângem anual, cu secera ca să obținem un produs de înaltă calitate, și aici mă refer la uleiul, ce reprezintă produsul nostru de bază. Și noi ne-am întâlnit cu problema lipsei brațelor de muncă, era foarte dificil să găsim lucrători în sat, eram nevoiți să apelăm la alte sate, la alți muncitori, fiind că procesul de distilare a levănțicăi este un proces care necesită foarte multă organizare. Deci în ziua când ai strâns levănțica, tot în aceeași zi trebuie să o distilezi, dacă nu faci acest proces, nu vei obține un produs calitativ. Trebuie să fii foarte organizat în procesul de muncă, cu brațe de muncă organizate, dacă nu ești organizat atunci ai foarte mari pierderi. În primul an, am dus planta la distilare la 230 km, de la nordul Moldovei pâna la Cobusca, Anenii Noi. Și noi nu am avut transport, am căutat, a fost foarte dificil în primul an. În al doilea an deja organizam în cantități mai mici muncitori și duceam o cantitate mai mică de plantă, dar în primul an am dus cu un camion cu remorcă, erau 4 tone și 750 de kg, și noi într-o zi am adunat în jur de 30 de muncitori, ca să strângem toate aceste patru tone. Deci a fost greu, dar cu an ce trece noi depunem efort, ca greșelile să nu se repete din an în an și în așa mod, anul acesta care a trecut, în jur de 80 de persoane, timp de 6 zile, au participat la strânsul levănțicăi. Într-adevăr este o muncă foarte mare, dar levănțica este o plantă foarte miraculoasă, deoarece are foarte multe proprietăți, pe care noi încă nu le-am descoperit pe toate, este o plantă foarte benefică pentru sănătate”.
Cum arată o zi obișnuită de muncă pentru dumneavoastră?
Ala Sîncu, producător: „Foarte complicat să descriu o zi de muncă, deoarece personal fac produsele și eu atunci niciodată nu măsor timpul, eu pot să lucrez și până la 23:00, dacă mie îmi place ceea ce fac și eu știu că lucrul meu o să fie prețuit”.
Ce produse comercializați din levănțică?
Ala Sîncu, producător: „Astăzi, deja după un an de muncă am reușit să ne diversificăm produsele, avem: sare de mare îmbogățită cu ulei, ceai, săpun natural îmbogățit cu ulei de levănțică, apă de lavandă în două volume, uleiuri esențiale de lavandă în trei volume, pernuțe odorizante de lavandă, seturi pentru sărbători, flori de lavandă uscate, la fel avem echibane handmade, realizate de mine și de soțul meu”.
Cum v-a afectat afacerea situația pandemică?
Ala Sîncu, producător: „Pe noi nu ne-a afectat absolut deloc, poate că din motiv că noi am fost mai mult în sânul naturii și anume anul acesta când a fost pandemia, noi am început să facem primele vânzări, adică afacerea noastră a început să se dezvolte în 2020-2021. Cum am menționat anterior, la 14 octombrie 2020 am participat la primul târg, apoi împreună cu Camara Moldovei, piața EcoLocal și iată așa la toate târgurile la care a fost posibil, noi am colindat prin toate raioanele. Deci practic mai mult de 50 % din raioanele republicii, noi am fost cu produsele noastre, poate la început a fost mai greu, fiindcă trebuia să povestești care este produsul tău, care sunt beneficiile și proprietățile plantei, ca mai apoi lumea să te cunoască și să vină a doua și a treia oară”.
Aveți profit de la această afacere?
Ala Sîncu, producător: „Dacă în primii ani eram în minus, fiindcă nu vindeam nimic, am suportat cheltuieli la procurarea butașilor, la prelucrarea pământului. Acum având deja doi ani roadă, noi am reușit să stopăm cheltuielile din anii trecuți și deja avem profit”.
Care este specificul afacerii dumneavoastră?
Ala Sîncu, producător: „Specificul nostru este acela că noi din materia primă, am obținut produsul final, este un mare plus, dat fiind faptul că avem colegi care produc ulei de levănțică și îl exportează angro. Este cu mult mai efectiv să obții din materia primă un produs finit, da aici sunt și niște cheltuieli (sticluțele, emblema, etc.), dar se merită, deoarece produsele tale sunt mai diversificate și atunci lucrezi pentru a produce și alte produse, adică ești ocupat în câmpul muncii și din acest motiv obții și profit. Cel mai important este că trebuie să-ți placă ceea ce faci”.
Aveți susținere din partea statului?
Ala Sîncu, producător: „Din păcat nu am avut niciun ajutor din partea statului, ne-am adresat de mai multe ori la ODIMM, dar nu cunoaștem din ce motiv, nu ne-a ajutat. Sperăm că poate în anul acesta o să fim auziți, noi dorim să ne dezvoltăm, să primim și noi satisfacție și clientul nostru”.
Ce sfaturi aveți pentru cei ce vor să se ocupe cu creșterea levănțicăi?
Ala Sîncu, producător: „În primul rând, la început trebuie să faci cunoștință cu proprietățile și beneficiile acestei plante. În al doilea rând, un lucru important la care trebuie să atragi atenție sunt condițiile în care planta poate fi cultivată, prelucrarea solului, deci dacă prelucrezi solul de la bun început, atunci când plantezi levănțica în primii ani, nu vei avea probleme cu prelucrarea. Și în al treilea rând trebuie să-ți placă ceea ce faci”.
***Acest material a fost realizat în cadrul Cursului de Jurnalism Economic care este implementat de către Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, în parteneriat cu Camera de Comerț Americană din Moldova, cu susținerea financiară a Ambasadei SUA în Republica Moldova. Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă neapărat poziția partenerilor donatori.
AUTOR: Ludmila Hițuc