Zece milioane lei pentru proiecte de tineret. Anunțul Ministerului Educației și Agenției Naționale pentru Tineret

Ministerul Educației și Cercetării în colaborare cu Agenția Națională pentru Tineret a anunțat lansarea Programului de Granturi pentru Organizațiile de Tineret, în cadrul ediției 2024. Scopul acestui program este de a sprijini și dezvolta sectorul de tineret din Republica Moldova, oferind suport logistic și financiar organizațiilor de tineret pentru implementarea inițiativelor și proiectelor dedicate acestui segment.

Anunțul oficial a fost făcut într-o conferință de presă susținută de secretarul de stat Sergiu Gurin și directorul Agenției Naționale pentru Tineret, Ion Donea.

Sergiu Gurin a subliniat că suma totală alocată pentru Programul de Granturi destinat organizațiilor de tineret în anul 2024 este de aproximativ 10 milioane lei. El a exprimat dorința ca proiectele depuse să se alinieze direcțiilor prioritare stabilite în cadrul Strategiei de Dezvoltare a Sectorului de Tineret “Tineret 2030”.

Ion Donea a prezentat criteriile de eligibilitate, prioritățile programului de granturi pentru anul următor și condițiile de selecție a proiectelor câștigătoare. El a explicat că la concurs pot participa organizațiile necomerciale de tineret din țară care desfășoară proiecte și programe cu impact pentru tineri, dispun de cofinanțare, acorduri de parteneriat cu diferite instituții și donatori locali sau internaționali și pot asigura o contribuție proprie de cel puțin 20% din valoarea proiectului.

Organizațiile aplicante vor avea posibilitatea să depună proiecte cu un buget maxim de 200.000 de lei pentru proiectele locale, 400.000 de lei pentru cele regionale și 600.000 de lei pentru cele naționale. În ceea ce privește proiectele naționale cu subvenții, se pot depune dosare cu un buget maxim de 1.000.000 de lei.