Realizările șefelor de promoție 2024 de la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, USM, Vladislava Cosovan și Nadejda Cernomaz, au fost apreciate în cadrul Galei Performanțelor, care a ajuns la cea de-a XII-a ediție.
Astfel, Vladislava Cosovan a fost desemnată șefă de promoție la specialitatea Jurnalism și procese mediatice, cu o medie de 9,64. Din partea specialității Comunicare și relații publice în calitate de șefă de promoție 2024 a fost aleasă Nadejda Cernomaz, având o medie de 9,68.
Ambele șefe de promoție de la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării au fost premiate pentru rezultate remarcabile pe perioada studiilor, dar și pentru faptul că activează în piața muncii și activitatea lor se bucură de succes.
Rectorul Universității de stat din Moldova, Igor Șarov a ținut să vină cu un mesaj de felicitare pentru studenții premianți, dar și pentru cadrele didactice care depun efort continuu pentru ca studenții de la USM să exceleze în domeniul lor de activitate.
Igor ȘAROV, rectorul Universității de Stat din Moldova: „Azi aducem un omagiu, pe de o parte, tradițiilor, portului popular, culturii. Acest mesaj încercăm să-l transmitem în continuare generațiilor. Pe de altă parte, Gala Excelenței, aflată la cea de-a 12-a ediție. Vreau să aduc sincere mulțumiri studenților noștri pentru efortul depus pe parcursul anilor, dar nu în ultimul rând dascălilor. La acest sfârșit de an, dragi colegi vreau să vă mulțumesc foarte mult pentru contribuția dvs. adusă în pregătirea studenților la Universitatea de Stat din Moldova. USM a demonstrat pe parcursul perioadelor performanță. Multiple rezultate ale cercetătorilor, multiple rezultate ale cadrelor didactice, studenților noștri. Universitatea este recunoscută internațional, universitate care face parte din consorții internaționale, universitate care ocupă un loc deosebit în peisajul educațional basarabean.”
Și în acest an, Departamentul pentru relația cu Republica Moldova a premiat pe cei mai buni dintre cei buni studenți ai Universității de Stat din Moldova.
Adrian DUPU, secretar de stat al Departamentului pentru relaţia cu Republica Moldova: „Mă bucur că și-n acest an continuați premierea șefilor de promoție. Mă bucur că și-n acest an, Departamentul pentru relația cu Republica Moldova să ofere un mic premiu acestor studenți, care sunt sigur că peste ani sau într-un viitor nu tare îndepărtat vor fi cei care ne vor lua locul.”
Menționăm faptul că, în acest an, Gala Performanțelor a ajuns la cea de-a XII-a ediție. De asemenea, tot astăzi, 30 iunie, în campusul Universității de Stat din Moldova a avut loc o impresionantă Paradă a Portului Popular, prezentată cu mândrie de reprezentanții celor 11 facultăți și institute de cercetare ale USM, cu ocazia Zilei Naționale a Portului Popular.