Programul a fost lansat cu suportul financiar al Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și implementat de Proiectul „Securitatea Energetică a Republicii Moldova” (Moldova Energy Security Activity – MESA)
Acesta se adresează studenților în ultimul an de licență sau master în domeniile inginerie, economie, drept, finanțe, comunicare, IT și administrarea afacerilor, dar și tinerilor deținători de diplome de licență sau master care au absolvit în ultimii cinci ani și își doresc să înceapă o carieră în cadrul unei organizații cheie din sectorul energetic, atât publice cât și private.
Potrivit Universității Tehnice din Moldova, solicitanții interesați sunt invitați să transmită un CV și formularul de înscriere disponibil pe pagina http://surl.li/epyfa. Candidații vor fi selectați în baza unui proces competitiv, iar finaliștii vor fi invitați la interviuri care vor fi organizate de MESA cu participarea reprezentanților organizațiilor gazdă. Pentru orice întrebări despre Programul de Stagii Plătite în sectorul energetic, nu ezitați să contactați la adresa de email: stagiimesa@tetratech.com. Termenul limită de aplicare: Luni, 20 februarie 2023.
Proiectul „Securitatea Energetică a Republicii Moldova” (Moldova Energy Security Activity – MESA) este un proiect cu o durată de patru ani, prin intermediul căruia USAID va investi cel puțin 59 de milioane de dolari în consolidarea și diversificarea sectorului energetic al țării, astfel îmbunătățind securitatea energetică pe termen lung și fortificând suveranitatea Republicii Moldova.
AUTOR: Felicia Croitoru