Universitatea de Stat din Moldova invită la un eveniment dedicat Unirii Principatelor Române

Cu ocazia celebrării momentului istoric al Unirii Principatelor Române, Universitatea de Stat din Moldova invită la o masă rotundă ce va avea loc pe 29 ianuarie 2025, ora 11:00, la str. Alexei Mateevici 60, Bloc Central, Aula 532 „Sala Unirii”.

Genericul evenimentului este „24 Ianuarie 1859: Unirea Principatelor Române – Nașterea Statului Național Unitar”, iar discuțiile vor aborda importanța acestui moment în contextul formării statului național unitar român și impactul său asupra dezvoltării ulterioare a țării.

Manifestarea este organizată de Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea „Alexandru Iona Cuza” din Iași.