Un nou nume în industria muzicii. Giorgiana Edel debutează cu „Vocea Inimii”

Giorgiana Edel (Alina Giorgiana Scutariu), originară de lângă Botoșani, dar stabilită de ani buni la Viena, în Austria, cea care debutează în această perioadă frumoasă a anului cu piesa ei – „Vocea Inimii”, o baladă plină de suflet și stare, compusă și produsă de către interpretul și producătorul din Republica Moldova, EL Radu, alături de echipa sa muzicală din Spania.
Din spusele acestuia – Giorgiana este o fată educată, în primul rând, ceea ce este foarte important pentru cei cu care lucrez, or dacă Nu există „7 Ani de Acasă”, sunt foarte puține șanse să putem crea ceva frumos, împreună. Ea înțelege din start tot ce vreau să primesc de la ea, ca artist, la nivel de manieră de interpretare, starea pe care o vreau în piesă, deci, sunt încântat de colaborarea noastră, care va fi una de lungă durată, or lucrăm la albumul ei de debut, iar „Vocea Inimii” este DOAR primul pas al proiectului ei muzical.”
Piesa de debut are și un videoclip filmat și regizat de către Dan Mihai Lupescu, în regiunea municipiului Constanța, în imaginile căruia o regăsim pe Giorgiana în rolul unei fete îndrăgostite până la cer, așteptând clipa când se va revedea cu iubitul ei, minutele trecând prea greu. Melodia și videoclipul vor avea o amplă campanie de promovare atât în România, cât și Republica Moldova, la tv și la radio. Giorgiana Edel provine dintr-o familie cu frică de Dumnezeu, mama – croitoreasă, iar tatăl – acordeonist, de acolo i-a venit talentul muzical, ulterior a absolvit  Școala de Arte “George Enescu” din Botoșani, specialitatea „Canto Popular”. Povestea noii interprete este una foarte specială, or momentan ea este Bucătar Șef al unui restaurant de lângă Viena, demonstrând că Arta Culinară este compatibilă și cu muzica – în timpul liber, mai compune poezii, pictează, pe muzica lui Mozart, iar „Acasă” pentru Giorgiana înseamna – Botoșani, Timișoara și Viena.