Studenții Universității de Stat din Moldova vor putea realiza stagiile practice la Complexul Turistic Saharna-Țiglău.

Noi oportunități de realizare a stagiilor de practică, pentru studenții Universității de Stat din Moldova, vor fi posibile în baza unui Acord stabilit între Universitatea de Stat din Moldova și Complexul Turistic Saharna-Țiglău.

Documentul a fost semnat către rectorul USM, Igor Șarov, administratorului S.R.L. „MAX-VICTOR”, Victor Lupașcu, în prezența șefului Centrului de Arheologie ,,Ion Niculiță”, Aurel Zanoci și a decanului Facultății de Biologie și Geoștiințe Vitalie Sochircă.

Acordul prevede stabilirea relațiilor bilaterale și asigurarea unei conlucrări constructive de lungă durată, în domeniile de interes comun, precum:


Conceperea, dezvoltarea şi implementarea în comun a unor proiecte didactice, de cercetare ştiinţifică cu caracter fundamental și aplicativ, de inovare, de soluţionare a unor probleme de patrimoniu și mediu, proiecte sociale, economice, comunitare ș.a.;

Organizarea conferințelor, seminarelor, simpozioanelor, atelierelor etc., în domeniile educațional, al arheologiei, științelor naturale şi ale mediului, al formării profesionale și alte domenii de interes comun;


Colaborarea în pregătirea/formarea, perfecţionarea, calificarea suplimentară, formarea profesională continuă a cadrelor în domeniile arheologiei, ştiinţelor naturale şi ale mediului, și alte domenii din aria de competenţă a Universităţii de Stat din Moldova, în funcție de cerinţele socio-profesionale ale Cadrului Național al Calificărilor și rigorile pieței muncii;

Realizarea stagiilor de practică ale studenților Universităţii de Stat din Moldova în cadrul S.R.L. „MAX-VICTOR”;


Promovarea principiilor dezvoltării durabile, a economiei circulare, a educației ecologice și a dezvoltării organizate a celor mai sustenabile forme de turism (științific, ecologic, verde, cultural), precum și participarea în proiecte, cu atragerea fondurilor din surse naţionale şi internaţionale.