Pe 20 martie 2025, studenții și cadrele didactice de la Facultatea de Litere, USM , Facultatea Psihologie şi Şt.ale Ed., Sociologie și Asistență Socială, USM, Facultatea Științe Economice, USM, Facultatea de Matematică și Informatică USM și Facultatea de Drept USM au fost prezenți la Soroca în cadrul campaniei „Învață În Moldova”, inițiată de Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova.

Obiectivul acestei vizite a fost de a le prezenta elevilor și viitorilor studenți oportunitățile academice și profesionale pe care Universitatea de Stat din Moldova le oferă, evidențiind avantajele de a-și continua studiile în țară.
Liceele vizitate:
Liceul Teoretic „Constantin Stere”
Liceul Teoretic „Petru Rareș”
Liceul Teoretic „Ion Creangă”
Colegiile:
Colegiul de Arte „Nicolae Botgros”
Colegiul „Mihai Eminescu”
Elevii au participat la sesiuni interactive, unde au aflat informații esențiale despre:
Programele de studii: O gamă variată de specializări, de la științe exacte și umaniste până la științe economice și drept.
Burse și sprijin financiar: Posibilități de a accesa burse de performanță și alte forme de susținere.
Experiențe internaționale: Mobilități academice și stagii de practică la universități partenere.
Profesori dedicați: Un corp didactic experimentat și implicat în formarea viitorilor specialiști.
Viața studențească: Evenimente, activități de voluntariat și infrastructură modernă, care transformă anii de studiu într-o experiență memorabilă.
Campania „Învață în Moldova” deschide noi perspective academice și profesionale, oferindu-le tinerilor șansa de a-și construi viitorul acasă, alături de profesioniști dedicați și într-un mediu academic de excelență.
