Staționarea și parcarea neregulamentară reprezintă una dintre cele mai stridente probleme ale orașului. Zilnic din capitală sunt ridicate și evacuate peste o sută de automobile la parcarea specială din Trușeni.
În pofida faptului că în urma renovării viaductului și a zonelor pietonale din ora, au fost amenajate parcări unii șoferi își permit să circule chiar printre pietoni și să parcheze automobilele neregulamentar.
,,Nu putem trece în siguranță pentru că la fiecare 5 minute ne ocolește câte o mașină, nu e corect să circule acolo unde trec pietonii, se plimba copii”, afirmă Cătălina, pieton din Capitală.
Potrivit primarului Ion Ceban, proiectul de amenajare a parcărilor în perioada anilor 2021-2022 au fost oferite cca 3000 locuri de parcare în zona centrală a orașului și spații de profil spre periferii, la fel și 112 locuri de parcare în adiacentul Î.M. „Piața Centrală”, pe străzile Armenească, Varlaam, Tighina, ca urmare a evacuării gheretelor neautorizate de pe trotuarele din preajma pieței.
,,Sunt foarte nemulțumită că organele competente nu gestionează această situație, ar trebui să fie amplasate camere și să amendeze șoferii surprinși că încalcă regulile de circulație. Pot îngrădi accesul pe porțiunile pietonale să nu treacă automobilele,,, cetățean al capitalei.
În urma amenajării a peste o mie de locuri de parcare în zonele aglomerate, șoferii continuă să încalce regulamentul circulației rutiere și staționează în locurile interzise creând discomfort atâta în circulația rutieră cât și în trecerea pietonilor.
,,Uneori nu am loc unde să trec cu căruciorul, sunt nevoită să înconjor pe carosabil chiar în fluxul circulației, sunt foarte multe mașini și cred că ar trebui să fie parcate în altă parte, șoferilor le place să lase mașina cât mai aproape de locul unde coboară fără să se gândească la noi, cei care mergem pe jos și trebuie mai pe mașină să ne urcăm ca să trecum mai departe”, ne spune Eudochia V.
Inspectoratul General al Poliției anunță că va continua să acționeze în corespundere cu prevederile art.439 Cod contravențional și Hotărârea Guvernului nr.557/2018 pentru aprobarea Regulamentului privind modul de ridicare, transportare, depozitare şi restituire a mijloacelor de transport în cadrul procesului contravențional.
Cetățenii care au surprins încălcarea regulilor de circulație rutieră sunt rugați să apeleze la 112 și să fixeze încălcarea.
AUTOR: Iulia Tatar, stagiară