Cartea de memorii a prinţului Harry, „Rezervă” (Spare), a devenit cea mai rapid vândută carte de non-ficţiune din toate timpurile, intrând în Guiness Worls Records, relatează Forbes și News.ro.
În România, editura Nemira a epuizat întregul tiraj de 15.000 exemplare și a anunțat că pregătește un al doilea tiraj de 25.000 de exemplare, disponibilă la precomandă online şi în librării de vineri, 20 ianuarie.
În Marea Britanie, SUA şi Canada cartea a ajuns la 1,43 milioane de exemplare vândute în prima zi. Volumul de memorii a fost lansat în SUA cu un tiraj de 2,5 milioane de exemplare, iar un al doilea tiraj a fost programat pentru a răspunde cererii uriaşe.
„Rezervă”, volumul de memorii al prinţului Harry, duce de Sussex, a fost publicat internaţional pe 10 ianuarie 2023 în 16 limbi.
Prințul Harry a relatat în aceasta ceea ce ar fi fost un atac fizic al lui William, acum Prinţ de Wales, când relaţia lor s-a răcit din cauza căsătoriei cu actriţa Meghan Markle. Descriind o confruntare la casa lui din Londra în 2019, Harry spune că William a numit-o pe Meghan „dificilă” și „nepoliticoasă”.
Confruntarea a escaladat, scrie Harry, până când William „m-a prins de guler, mi-a rupt colierul şi… m-a trântit la podea”.
Titlul cărţii provine dintr-o zicală veche în cercurile regale şi aristocratice: că primul fiu este un moştenitor al titlurilor, puterii şi averii, iar un al doilea este, prin urmare, o rezervă, dacă i se întâmplă ceva primului născut.
Dezvăluirile fără precedent făcute de prințul Harry în cartea sa
Sentimentul lui Harry de a fi „rezervă” este tema cărţii sale, descriind de-a lungul capitolelor copilăria, anii de şcoală, cariera sa în armata britanică, relaţia cu părinţii şi fratele său şi viaţa cu Meghan la curte, nunta şi căsătoria până la propria lor experienţă de părinţi.
De la început, Harry povesteşte despre modul în care tatăl său, acum regele Charles, i-a spus soţiei sale, prinţesa Diana, în ziua naşterii lui Harry: „Minunat! Acum mi-ai oferit un moştenitor şi o rezervă, treaba mea este gata”.
În alte fragmente din cartea sa Harry acuză întreaga familie regală de la distanţă. El vorbeşte despre fotografiile cu el îmbrăcat în ofiţer nazist, care au stârnit un scandal pe când avea 20 de ani, acesta asigurând că William şi soția lui, Kate Middleton, l-au încurajat să aleagă acest costum.
De asemenea, el povesteşte cum a aflat de moartea mamei sale, Lady Diana, cum a obiectat la faptul că tatăl său se recăsătorea cu Camilla, pe care o percepea drept o „mamă vitregă rea”, și susţine că a ucis 25 de talibani când era pilot de elicopter al Forțelor Aeriene Regale în Afganistan.
Prințul Harry vorbește în carte și despre zvonurile privind identitatea tatălui său real, pe care le cataloghează drept „sadice”, afirmând însă că ele au fost un subiect constant de glumă pentru tatăl său, acum regele Charles al III-lea. Într-un interviu acordat după apariția cărții în librării el a afirmat totuși că a cenzurat multe părți din ea, reducând-o alături de editori de la 800 la 400 de pagini din cauza temerilor că familia sa nu l-ar ierta niciodată dacă dezvăluie anumite lucruri, în special legate de relația lui cu tatăl său Charles și fratele mai mare William.