
Un eveniment cultural de excepție va avea loc sâmbătă, 12 aprilie, ora 17:00, la Muzeul de Etnografie și Istorie Naturală din municipiul Chișinău. Cu denumirea „Tradiția înflorește de Florii”, șezătoarea pascală celebrează 40 de ani de activitate ai Studioului Folcloric „Iedera” din cadrul CRCT „Artico”, un simbol al păstrării și promovării tradițiilor autentice moldovenești.
Evenimentul, organizat în ajunul Floriilor, va aduce în prim-plan meșteșuguri tradiționale, muzică și dansuri populare, sub îndrumarea conducătorilor Gheorghe Donos, Lilia Focșa și Marina Dumbrăveanu. Publicul va fi încântat de prestațiile ansamblului și a acompaniamentul live oferit de Alexandru Donos (vioară), Gheorghe Donos (nai/fluier) și Marin Ganciu (cobză).
Programul include momente speciale precum tradiții de Florii, un atelier de vopsire a ouălelor și împletire a cozonacilor, dar și recitaluri susținute de invitați marca: Maria Iliuț, Ansamblul etno-folcloric „Romanița” și Diamanta Paterău. De asemenea, Ansamblul de dansuri populare „Speranța” al CRCT „Artico”, condus de Andrei Tataru, va oferi un spectacol vibrant, completat de cântece și povești ce evocă rădăcinile strămoșești.
Intrarea este liberă, iar evenimentul promite să fie o experiență memorabilă pentru toți cei care doresc să descopere frumusețea patrimoniului cultural moldovenesc.