Șapte personalități din domeniul culturii vor primi indemnizații de merit

Comisia națională pentru acordarea indemnizației de merit, convocată la sfârșit de 2023, a aprobat lista noilor beneficiari de indemnizații de merit în domeniul culturii. Din cele 47 de dosare înaintate Comisiei de către uniunile de creație, prin vot deschis au fost desemnați șapte oameni de cultură, din cinci domenii.

Astfel, din acest an, în lista beneficiarilor de indemnizație de merit se regăsesc următoarele personalități: Anatol Lupu, compozitor, Maestru în Artă și Constantin Moscovici, interpret și compozitor, Artist al Poporului, Maestru în Artă (Creație muzicală); Petru Hadârcă, actor, director al Teatrului Național „Mihai Eminescu”, Artist al Poporului și Emil Gaju, actor al Teatrului Național „Mihai Eminescu”, profesor de Arta actorului, Artist al Poporului (Artă teatrală): Eleonora Brigalda, prof., dr. în studiul artelor, pictoriță (Arte plastice), Nicolae Spataru, scriitor (Creație literară), Gheorghe Nicolaescu, restaurator (Patrimoniu cultural național mobil și imobil). Fiecare dintre ei vor primi, lunar, un sprijin financiar neimpozabil în valoare de un salariu mediu pe economie, oferit începând cu ianuarie 2024.

În prezent, de această indemnizație beneficiază 250 de personalități din diverse domenii.