În dimineața zilei de 29 iunie s-a stins din viață poetul și jurnalistul Mihai Morăraș. Anunțul a fost făcut de sora regretatului ziarist.
Mihai Morăraș s-a născut la 28 octombrie 1942, în suburbia Roşa din orașul Cernăuţi. Absolventul Școlii nr.10 de la Roșa, Mihai Morăraș, după ce și-a făcut serviciul militar, a urmat studiile la Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Filologie, secția Jurnalism în perioada 1965-1970.
În timpul studenţiei a fost preşedintele Cenaclului literar universitar „Mihai Eminescu”. În continuare a realizat o carieră de succes în calitate de jurnalist, reporter, șef de secție și redactor-şef la ziarul Universităţii de Stat din Moldova „Universitatea”.
A debutat editorial cu volumul „Lacrima developată” au urmat: „Cioplitorul de mituri”, „Răzbunătorul – eu pe mine însumi” , „101 poeme” , „Clipa de după amiază” etc. Mihai MORĂRAȘ a fost membru al Uniunii Scriitorilor şi al Uniunii Jurnaliştilor din Moldova.
Mihai Morăraș a fost un ostaș dârz și vigilent al verbului matern, pe care l-a servit toată viața, deși nu i-a plăcut aprecierea „o viață dăruită cuvântului”, scrie jurnalistul Vasile CARLAȘCIUC pentru publicația Monitorul Bucovinean.