Rectorul USM, prof. univ., dr., Igor Șarov a lansat la Oradea volumul -Basarabia în istoriografia rusă (1812-1862)

Rectorul Universității de Stat din Moldova, prof. univ., dr., Igor Șarov a lansat astăzi, volumul „Basarabia în istoriografia rusă (1812-1862)”, eveniment primit cu căldură de către comunitatea academică a Universității din Oradea, care a găzduit evenimentul.

Prof. univ. dr. habil. Sorin Șipoș, prorector al Universității din Oradea și director al Centrului de Studii Interdisciplinare „Silviu Dragomir” a spus despre volumul „Basarabia în istoriografia rusă (1812-1862) că „merge să caute, în trecut, explicații pentru unele evenimente contemporane. Toate smintelile care s-au produs în Republica Moldova, după 1990, aici își au începutul”.

„Drag prieten, bine ai revenit la Universitatea din Oradea”, a spus prof. univ. dr. ing. habil. Constantin Bungău, la începutul alocuțiunii sale introductive. Rectorul Universității din Oradea a evocat apoi buna și îndelungata colaborare a instituției pe care o conduce cu Universitatea de Stat a Moldovei, mulțumindu-i oaspetelui de la Chișinău pentru că „este un susținător al acestei cauze”. „Relația, foarte bună, dintre universitățile noastre este, de fapt, o punte de legătură între Moldova și România. Vă invit pe toți cei de aici să faceți câte ceva pentru a da trăinicie acestei punți”, a mai afirmat prof. univ. dr. ing. habil. Constantin Bungău.

Decanul Facultății de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării (FIRISPSC), prof. univ. dr. habil. Gabriel Moisa, a afirmat că pot fi observate o serie de similitudini în abordarea pe care o au istoricii puterilor imperiale în ceea ce privește provinciile ocupate. „De foarte multe ori, istoricii anticipează politicul, tendințele imperialiste, găsindu-și o justificare pentru ceea ce urmează să facă acesta. (…) Aceleași tipuri de problematici sunt ridicate de puterile imperialiste, pentru a-și justifica acapararea de noi teritorii”, susține prof. univ. dr. habil. Gabriel Moisa. Decanul FIRISPSC a mai afirmat că volumul istoricului Igor Șarov „se citește ca un bestseller, pentru că stârnește curiozitate; Ce spun rușii despre români”.

Vorbind despre lucrarea sa, „Basarabia în istoriografia rusă (1812-1862)”, prof. univ. Igor Șarov a precizat că a început cercetările istoriografice pentru acest volum încă din anii `90. Rectorul Universității de Stat de la Chișinău observă că ideea intervenției „civilizatoare” a Rusiei, în Basarabia, își are originile în secolul al XIX-lea, funcționari imperiali, ofițeri și simpli călători contribuind, cu voie sau din neștiință, la acest „mit” al propagandei de la Moscova. „Basarabia se află și azi sub tunurile propagandei rusești. Un fir roșu al propagandei susține că denumirea de Basarabia vine de la tribul beșilor, un trib slav care ar fi locuit teritoriile traco-dace încă din secolele VI-V înaintea erei noastre”. Profesorul Igor Șarov a mai declarat că, de-a lungul istoriei sale, România a cunoscut momente de glorie atunci când erau întrunite cel puțin două condiții; „Contextul internațional era favorabil și Rusia era slăbită”.

 La finalul evenimentului, rectorul Universității de Stat din Moldova a acordat autografe și a discutat cu studenții basarabeni de la Universitatea din Oradea. „Iubim Universitatea din Oradea”, a mai spus prof. univ. Igor Șarov, evocând relația de peste 15 ani pe care o au cele două instituții academice.

Cu această ocazie, comunitatea academică a Universității de Stat din Moldova vă felicită pentru această realizare, care cu siguranță va deveni o sursă demnă de analiză istorică pentru tinerele generații.