Olivia VASCAN, studentă în anul II la Facultatea de Drept USM, Filieră Francofonă, se regăsește printre cei opt câștigători ai concursului „Prix du Lauréat francophone”, organizat de Biroul Național AUF Moldova, cea de-a treia ediție.
Acest concurs este destinat studenților de la filierele francofone și de la departamentele de limbă franceză ale universităților membre AUF din Republica Moldova și are ca scop răsplătirea eforturilor celor mai activi, asertivi și implicați tineri francofoni, motivând astfel studenții moldoveni de a urmări educația în limba franceză.
Candidații la concurs au fost selectați pe baza mai multor criterii importante: realizare academică, nivelul de aptitudini al limbii franceze, implicarea în activități academice și extracurriculare organizate de AUF la nivel național, regional și internațional.
Premiul constă într-un sejur de o săptămână în orașul Lyon.
„Pentru acest premiu le sunt recunoscătoare Biroului Național AUF Moldova și responsabilei de Filiera Francofonă Drept, doamnei Vitalina Bahneanu, doctor, conferențiar universitar. Să studiez în limba franceză mi-a permis să-mi valorific potențialul la maxim și să beneficiez de oportunități unice”, a menționat Olivia Vascan.