
Regizorul Dan Mihalcea, laureat al unor prestigioase festivaluri naționale și internaționale de film documentar, aduce în prim-plan expoziția itinerantă de fotografie „Cum respiră pământul” la Muzeul Național de Istorie a Moldovei.


Evenimentul prezintă 20 de fotografii realizate la Vulcanii Noroioși de la Pâclele Mici, județul Buzău, România. Expoziția a fost inițial vernisată în România, în intervalul aprilie 2023 – decembrie 2024, fiind găzduită lunar de instituții culturale de prestigiu din diferite orașe mari ale țării. Din ianuarie 2025, proiectul a trecut granițele României, continuând să aducă în atenția publicului un peisaj unic și captivant.
„Intenționat nu am pus niciun semn de punctuație la finalul titlului, pentru ca fiecare privitor să îl completeze în funcție de ceea ce simte. Poate fi un semn de întrebare, unul de exclamare sau poate rămâne fără punctuație. Fiecare variantă deschide noi interpretări pe care publicul le poate descoperi”, explică autorul.

Dan Mihalcea este cunoscut pentru implicarea sa în proiecte artistice valoroase, fiind autorul expoziției „Canonicon” – o serie de fotografii religioase prezentate între 2012 și 2014 în galerii de artă, muzee și centre culturale din 12 orașe ale României.
În București, expoziția a fost găzduită de Institutul Cultural Român în 2014. Expoziția itinerantă de fotografie este deschisă publicului în perioada 14 ianuarie – 9 februarie 2025 în incinta Muzeului Național de Istorie a Moldovei.
Autor: Beatricie Tcacenco