Un nou acord de parteneriat a fost semnat între Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), având drept scop consolidarea relațiilor academice și de cercetare dintre cele două instituții. Documentul a fost semnat de rectorul USM, prof. univ. dr. Igor Șarov, și rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen-Gabriel Pirtea.

De asemenea, la întrevedere au participat și președintele Autorității Naționale pentru Cercetare, Andrei Alexandru; prorectorul UVT responsabil cu strategia CDI, sustenabilitate, transfer tehnologic și relația cu diaspora, conf. univ. dr. Mădălin Bunoiu; prorectorul UVT responsabil cu strategia de internaționalizare, rețele universitare și relația cu instituțiile europene, conf. univ. dr. Valy Ceia; și directorul Direcției de Relații Internaționale și coordonator instituțional UNITA, Andra-Mirona Stan-Dragotesc.

Parteneriatul prevede dezvoltarea unor proiecte comune de cercetare, programe educaționale inovatoare și schimburi academice care vor contribui la consolidarea cooperării universitare dintre Republica Moldova și România. Inițiativa marchează un nou pas în procesul de internaționalizare al USM și în promovarea valorilor comune ale educației, științei și excelenței academice.
