
Ambasada Slovaciei la Chișinău informează că a fost anunțat apel de înscriere pentru burse în cadrul Programului Național de Burse al Republicii Slovace pentru sprijinirea mobilității pentru studii, predare, cercetare și sejururi academice în artă la universități și instituții de cercetare din Slovacia în anul universitar 2025/2026.
Termenul limită de depunere a cererilor este 30 aprilie 2025 până la ora 16:00 CET (GMT+2). Aplicațiile se depun online pe portalul scholarships.sk. Programul Național de Burse al Republicii Slovace sprijină studii, predare, cercetare și șederi artistice la universități și organizații de cercetare din Slovacia.
Programul implică mobilitate bidirecțională – bursieri internaționali în Slovacia, precum și bursieri slovaci în străinătate.
Programul Național de Burse al Republicii Slovace oferă burse pentru a acoperi costurile de trai în timpul șederii și indemnizațiile de călătorie (studenți și doctoranzi în cazul deținătorilor de burse internaționale).
În cazul întrebărilor referitoare la Programul Național de Burse, puteți contacta direct administratorii programului: doamna Silvia Lipovská, e-mail: nsp-foreign2@saia.sk (studenți și doctoranzi din străinătate); Dl. Ondrej Aradský, e-mail: nsp-foreign@saia.sk (profesori universitari, cercetători și/sau lucrători artistici din străinătate).