O nouă inovație sau doar un ulterior telefon? Samsung a lansat noul Galaxy S24

Ca la orice început de an Samsung a lansat un nou device, în cadrul unei prezentări complexe în San Jose, California. În cadrul acesestei prezentări a fost prezentată noua serie Galaxy și noile “inovații”.

Pentru această serie Samsung a colaborat cu împreună cu Google, Instagram și Snapchat.

Postări mai calitative pe Instagram și Snapchat

Samsung a colaborat cu Instagram și Snap pentru a îngloba funcționalități esențiale ale camerei native în aplicațiile lor, îmbunătățind astfel experiența pe social media cu noile smartphone-uri din seria Galaxy S24, în special modelul S24 Ultra, caracterizat de o ramă de titan și o cameră principală de 200 de megapixeli. În detaliu, utilizatorii pot beneficia de funcția „Super HDR” dezvoltată de Samsung, îmbunătățind performanța „Nightography” și adăugând stabilizare video în cadrul aplicațiilor Instagram și Snapchat. Un aspect important este că pentru a utiliza stabilizarea video, trebuie să fie activată în prealabil în setările camerei native.

Parteneriatul dintre Samsung și Instagram se extinde și în domeniul editării, încărcării și vizualizării, oferind experiențe optimizate pentru dispozitivele sale. Acestea includ posibilitatea de a crea stories direct din fotografii cu mișcare. Prin intermediul capacităților avansate Super HDR, dispozitivele Galaxy S24 devin primele care susțin fotografii HDR pe Instagram, deschizând probabil drumul pentru mai multe aplicații care vor adopta acest format vibrant de afișare în viitorul apropiat.

Circle to Search „doar la Galaxy S24

În colaborare cu Google aceștia au conceput „Circle to Search”, Samsung Newsroom scrie că acesta presupune că prin menținerea butonului de pornire apăsat pentru o perioadă mai lungă, utilizatorii pot marca, evidenția, desena sau atinge orice element de pe ecranul Galaxy S24 pentru a accesa rezultate de căutare relevante și de înaltă calitate. Observând un element interesant în fundalul unei postări pe rețelele de socializare ale unui prieten sau un moment amuzant surprinzător în cadrul YouTube Shorts, utilizatorii pot realiza rapid o căutare precisă pentru a obține mai multe informații, fără a părăsi aplicația respectivă. În funcție de locația utilizatorului, prezentările generative generale, stimulate de inteligența artificială, pot furniza informații utile și context colectate din întregul internet, permițând utilizatorilor să adreseze întrebări mai complexe și mai nuanțate.

„Circle to Search” a fost evidențiat în cadrul prezentării ca un element inovator exclusiv doar pentru seria S24, însă acestă opțiune va fi disponibilă și pe alte telefoane premium android, inclusiv cele de la Google – Pixel 8 și Pixel 8 Pro, atunci de ce această opțiune a fost prezentată ca fiind una doar specifică seriei Galaxy S 24? Această opțiune va fi lansată la data de 31 ianuarie, fiind disponibilă în toate limbile și regiunile unde vor fi valabile.

De asemenea Samasung a prezentat și astfel de noutăți ca Live Translate, Chat Assist, Android Auto, Note Assist și Transcript Assist. Toate acestea presupun mici ajutoare în realizarea task-urilor zilnice.

Live Translate – Apeluri telefonice cu traducere în timp real, atât pentru voce, cât și pentru text, în cadrul aplicației native, fără a necesita aplicații terțe. Confidențialitatea conversațiilor este asigurată de inteligența artificială a dispozitivului.

Chat Assist – Optimizează tonurile de conversație și traduce mesaje în timp real în 13 limbi prin intermediul inteligenței artificiale integrate în Samsung Keyboard.

Android Auto – În mașină, sistemul rezumă automat mesajele, oferind sugestii pentru răspunsuri și acțiuni utile, cum ar fi partajarea timpului estimat de sosire, facilitând comunicarea în timp ce vă concentrați pe conducere.

Note Assist – În Samsung Notes, rezumatele generate de inteligența artificială, șabloane cu formate predefinite și crearea de coperte facilitează crearea și identificarea rapidă a notițelor.

Transcript Assist – În cazul înregistrărilor vocale, atunci când există mai mulți vorbitori, se utilizează inteligența artificială și tehnologia Speech-to-Text pentru a transcrie, rezuma și chiar traduce înregistrările.

Specificațiile noii serii Galaxy

Dacă e să vorbim de specificații noua serie S24 nu se distinge prin mari diferențe față de precedentul său S23, în seria de anul acesta avem luminozitate de 2600 nits iar la S23 sunt 1750 nits, respectiv S24 dispune de o luminozitate mai mare. Rezoluția este mai mare de 3120 x 1440 QHD+ Dynamic AMOLED 2X pe când la S23 3088 x 1440 (Edge Quad HD+). Rata de refresh, memoria a rămas aceeași ca și la precedentul S23 Ultra. Bateria de asemenea a rămas de 5000 mAh dar la versiunea de anul acesta avem 30 de ore de difuzare video și 95 de ore de difuzare audio iar la versiunea S23 Ultra aceiași 5000 mAh dar cu 26 de ore de difuzare video. Amândouă modele dispun de conectivitate 5G.

La capitolul camere, cea frontală cu unghi larg și  ultra – wide nu au suportat schimbări dar, cea telephoto la S24 Ultra 50.0/10.0 mp quad telephto iar cea de la S23 Ultra are 10.0/10.0 mp, iar zoom-ul are și el mici diferențe la S24 Ultra  – Zoom optic 3x și 5x, Zoom optic de calitate 2x și 10x, Zoom digital până la 100x, iar la versiunea S23 Ultra – Zoom optic de 3x și 10x, zoom digital de până la 100x.

Procesorul anul acesta a evoluat la Snapdragon 8 Gen 3 Octa-Core, S23 dispunând de Snapdragon 8 Gen 2 Octa-Core.

Iar o altă “noutate” este carcasa de titaniu și ecranul plat la S23 aceasta fiind de aluminiu.

Într-un final noul Samsung nu ne impresionează cu noi îmbunătățiri, e practic același dispozitiv de anul trecut dar mai scump cu aproximativ 5000 de lei și o gamă de culori 4 culori disponibile pentru toate cele 3 modele (amber yellow, onyx black, cobalt violet, marble gray).

Autor: Vavulea Irina, studentă anul lll