,,Eroina din cărucior’’
Într-o lume plină de obstacole și greutăți, să fii persoană cu nevoi speciale poate părea, pentru cei care sunt sănătoși din punct de vedere locomotor, imposibil de depășit. Totuși, o mică incursiune în lumea celor, care s-au învățat că orice mișcare e o provocare , schimbă radical percepția despre ce înseamnă a merge, a munci, a supraviețui cu adevărat.
Domnica Dima, era un bebeluș sănătos de 6 luni. O zi de vară din anul 1957, i-a schimbat radical viața. ,, Mama, o femeie simplă de la țară, a pornit cu mine la prășit într-un câmp de sfeclă. În margină era un copac de nuc, sub care am fost așezată. Iar în timp cât mama muncea, a venit o furtună puternică, a dat ploaia, vântul și un vârtej rău peste mine care m-a paralizat’’ ne spunea ea.
Nu și-a găsit leacul, nici la spitale, nici la mănăstiri.
Mare durere și necaz pentru doi părinți, Maria și Grigore, care din clipa ceea s-au hotărât să sacrifice orice, ca să-și crească copilul fericit, așa cum e.
Copilăria a petrecut-o pe spatele și brațele amicilor, fraților și surorilor.
,, Mama îmi aducea jucăriile în drum, lepăda tot lucru pe care îl făcea și îmi intra în voie’’
Copii o plimbau pe drumurile din sat, pe un cărucior cu roțile făcute din lemn.
În familie au fost cinci, doi frați și trei surori. Școala nu a reușit să frecventeze, din cauza că mama Maria era nevoită să o poarte în brațe, la o distanță de jumate de kilometru pentru a ajunge acolo zilnic.
Nu s-a găsit niciun profesor ca să o viziteze acasă pentru a ai da învățături.
,, Când venea badea Mihai de la școală îmi arăta lecțiile, ce note a primit, după, cărțile le ascundea, dar eu le furam, fiind curiosă, încercam să recunosc și litere și cifre, apoi citeam pe silabe cuvinte.’’
Foto: Croitoru Felicia//Colecția de lucrări brodate ale Domnicăi Dima
Treceau anii, iar odată cu ei, Domnica continua viața, tot ce vedea la părinți, încerca să memorizeze, acel lucru gospodăresc, curățenie, chiar și mâncare.
,, Mama lucra în grădină, dar eu știind că va veni obosită și flămândă, m-am hotărât să pregătesc ceva. Acela era un borș cu cartofi și bostănel. Și acum îmi imaginez cum mama plângea și mânca’’.
A învățat singură la vârsta de 14 ani cum să croșeteze, să brodeze și să coase, iar la 16 ani făcea dantele pentru basmalele surorilor. Mare era fericirea când veneau fetele din sat și îi lăsau comenzi de basmale.
Îi plăcea să participe la teatre pentru copii. ,, Primeam câte un coșuleț de bomboane, pentru că am participat și eram fericită să plec acasă, să împart cu ai mei’’, povestește femeia.
Prima încercare reușită ce i-a adus succes pe la 40 de ani, a fost un concursul din orașul Hîncești, în care a fost selectată împreună cu alți șase partipanți cu nevoi speciale care au fost provocați să facă cea mai originală broderie. Premiul câștigat de ea a fost două mașini de cusut electrice.
,, De Ziua Orbilor, am fost chemați la Chișinău, unde am adus lucrările mele croșetate într-o perioadă de doi ani, drept exemplu portretul lui Ștefan cel Mare, croșetat pe pânză, stema Moldovei, Copacul Mihai Eminescu, stema satului nostru Mingir, icoana Maicii Domnului cu Isus Hristos. În final m-am ales cu câștig bănesc și suvenire’’
A avut posibilitatea să plece pe la diferite centre de odihnă și tabere. În Ucraina, a participat la concursuri de șah, poezii și cântece, la fel primind locuri de frunte.
Foto: Croitoru Felicia// Domnica Dima frământă aluatul pentru pâine
În prezent se descurcă singură, fiind susținută de asistenta personală, care o vizitează zilnic. Nu are copii, dar are aproape oameni cu bună credință ce o ajută mereu, nepoții, vecinii, chiar și persoane străine care o respectă și o apreciază.
Așezată pe o masa lungă, Domnica Dima frământă, cu o mâna care o îndeasă cu barba în aluatul pentru pâine.
Un chip blând, doi ochi luminoși, un trup subțire cu brațe și picioare încovoiate continuă să existe, să lupte pentru tot ce-i mai frumos pe acest pământ.
AUTOR: Felicia Croitoru