Mărțișor 2025: Peste 80 de concerte în toată țara cu un public de 40 de mii de spectatori

Cea de-a 59-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică „Mărțișor” și a doua ediție a Proiectului „Mărțișor în toată țara” a adus un val de energie, muzică și tradiție în Republica Moldova, reunind peste 40 de mii de spectatori la cele 84 de evenimente organizate.

 Evenimentele, desfășurate pe parcursul lunii martie, au avut ca slogane „Primăvară, hai acasă” și „Mărțișorul ne unește” și au reunit artiști consacrați, dar și tinere talente, din țară și de peste hotare, creând o atmosferă deosebită pentru prețuitorii de muzică de toate genurile.

Erau planificate inițial peste 72 de evenimente culturale în capitală, în toată țara și în diaspora, dar agenda a fost extinsă la 84 de evenimente, în funcție de solicitări.

Cele mai multe și solicitate concerte au avut loc la Palatul Național „Nicolae Sulac”, cu 760 de artiști pe scenă, dintre care 260 doar la spectacolul de închidere, care a adus în prim-plan ansamblurile „Joc” și „Masowsze”, Polonia. Evenimentele marca „Moldova Concert” au atras peste 14 000 de spectatori. Spectacole memorabile au avut loc și la Teatrul Național de Operă și Balet (cu „Liliacul” Operei din Craiova), la Sala cu Orgă și la Palatul Republicii.

Alte 60 de spectacole au marcat ritmurile primăverii în toate raioanele, inclusiv UTA Gagauzia, adunând peste 20 000 de spectatori.

Evenimentele din teritoriu au fost marcate de prezența unor ansambluri și artiști de prestigiu, mult așteptați și intens aplaudați. Printre aceștia: Ansamblul Național Academic de Dansuri Populare „Joc”, care a susținut spectacole în Strășeni, Cantemir, Bălți și Leova; Orchestra națională de muzică populară „Lăutarii”, care a încântat publicul din Cahul, Florești și Șoldănești; Orchestra de muzică populară „Andrieș” și Ansamblul de dans popular „Hora Mare”, care au susținut spectacole în Borogani (Leova), Ghetlova (Orhei), Colicăuți (Briceni) și Cruglic (Criuleni); Ansamblul de muzică și dansuri populare „Fluieraș”, care a ajuns la Ialoveni, Taraclia și Soroca; Formația „Noroc” și „Millenium” care a urcat pe scenele din Florești, Fălești și Drochia; Orchestra de muzică populară „Mugurel”, care a încântat publicul din Hîncești, Nisporeni și Coșcodeni (Sîngerei); Ansamblul folcloric „Ștefan Vodă”, care a adus tradițiile în Criuleni, Văleni (Cahul) și Bașcalia (Basarabeasca); Ansamblul folcloricic „Plăieșii”, care a susținut concerte în Țaul (Dondușeni), Grimăncăuți (Briceni) și Pelinia (Drochia), Ansamblul folcloric „Crenguță de Ieder㔄Enigma romilor”,  Teatrul Republican de Păpuși „Licurici” precum și artiștii Nely CiobanuVitalie DaniAnișoara PuicăMihai CiobanuVladimir Iovu, Ion Razza, Georgeta Voinovan, Viorel Burlacu, Victor Buruiană, Marian Stîrcea și prietenii săiConstantin Moscovici, care a concertat la Congaz (UTAG) și Cimișlia, dar și în Israel.

Anul acesta s-a insistat pe participare si schimbul de experiență, mai bine spus – a scenelor, pentru  ansambluri artistice din toată țara.

Festivalul „Mărțișor” s-a extins și dincolo de hotarele țării. Prin programul de Diplomație Culturală, am susținut turneul Teatrului Național „Eugene Ionesco” la Bruxelles, Frankfurt, Milano și Paris, cu spectacolul „Chirița în provincie”, care a avut loc între 7 și 16 martie.

De asemenea, s-a sprijinit parțial participarea altor artiști moldoveni peste hotare, la solicitarea diasporei, care rămâne foarte dornică de mărțișorul spectaculos,  ca acasă.

Ediția din acest an a fost una dintre cele mai reușite, iar feedback-ul pozitiv primit din partea publicului confirmă faptul că Festivalul „Mărțișor” devine un reper tot mai important pe harta evenimentelor culturale din Republica Moldova.

Pentru cei care nu au reușit să participe anul acesta, ministerul Culturii promite, într-un comunicat de presă, o ediție și mai spectaculoasă în 2026, cu și mai multe surprize pentru iubitorii de muzică și tradiții.