Liga Studenților din Basarabia (LSB) este o organizație de tineret proaspăt înființată care
are ca scop apărarea drepturilor și reprezentarea intereselor legitime ale studenților,
elevilor și tinerilor din Republica Moldova, dezvoltarea lor profesională și personală,
precum și creșterea calității actului educațional în cadrul învățământului superior.
Este o organizație apolitică, independentă, neguvernamentală, non-profit, cu caracter
cultural și social. Pe lângă promovarea anumitor valori democratice, Liga Studenților
din Basarabia oferă oportunitatea tinerilor de a participa la anumite proiecte și
totodată reușește să contribuie la creșterea activismului civic.
Mădălina Movileanu este una dintre membrii Ligii Studenților din Basarabia, iar în acest
articol vom afla mai multe detalii despre proiectele la care a participat, oportunități, visuri, realizări și munca depusă de un tânăr student care își dorește un viitor de succes în domeniul
diplomației.
De ce Liga Studenților din Basarabia?
Sursa: Liga Studenţilor – LS IAŞI
Mădălina este una dintre tinerii interesați de promovarea valorilor democratice și mereu a fost
una dintre promotorii valorilor europene. Aceasta studiază la Facultatea de Relații
Internaționale, Științe Politice și Administrative, în cadrul Universității de Stat din Moldova.
Încă din primul an de studii Mădălina a devenit co-fondatoare la Euro-Club USM – un club ce
are drept scop principal, promovarea valorilor europene în cadrul universității, dar și pe întreg
teritoriul Republicii Moldova.
O oportunitate atractivă i s-a părut și inițiativa de a aplica în calitate de membră la Liga
Studenților din Basarabia: ,, Decizia de a deveni membră la Liga Studenților din Basarabia a
fost una foarte convenabilă pentru mine întrucât odată ce am fost informată cu valorile pe
care le promovează și activitățile pe care le întreprinde am ajuns la concluzia că ar fi o
oportunitate destul de mare pentru mine de a mă dezvolta personal dar și de a acumula unele
cunoștințe și de a contribui evident la realizarea anumitor idei și scopuri pe care le am.
Totodată mă bucur că prin intermediul ligii am posibilitatea de a reprezenta interesele
legitime ale studenților din țară și să contribui la dezvoltarea profesională a acestora.”
Printre numeroasele activități organizate de Liga Studenților din Basarabia putem enumera:
organizarea lecțiilor publice în liceele din Republica Moldova care au drept scop principal
informarea tinerilor referitor la rolul acestora în implicarea și promovarea politicilor publice,
participarea studențimii basarabene la diverse campanii de salubrizare și susținerea acestora
dar și organizarea donațiilor de cărți în mai multe gimnazii din republică.
Recent, Mădălina împreună cu alți membri au participat la sărbătoarea Unirii Principatelor,
organizată în Iași la data de 24 ianuarie. ,,Cu siguranță a fost o experiență unică, deoarece
călătoria pe care am avut-o a fost însoțită de multe aventuri. La evenimentul organizat de
ligă am plecat cu trenul Chișinău-București cu oprirea la Iași. Odată ajunși am participat cu
toții la parada militară organizată de autorități, am jucat Hora Unirii cu toți românii veniți
la Iași cu această ocazie și am împărtășit aceleași sentimente de mândrie națională.”
Sursa: Liga Studenţilor – LS IAŞI
Sursa: Liga Studenţilor – LS IAŞI
Perspectiva Ligii Studenților din Basarabia
Sursa: Liga Studenţilor – LS IAŞI
Întrucât foarte mulți tineri din Republica Moldova se confruntă cu probleme sociale destul de
serioase care sunt provocate în pare parte de lipsa de informare a acestora cu privire la
drepturile și obligațiile pe care le au, Liga Studenților din Basarabia își propune să sprijine și
să devină un partener de încredere a instituțiilor de învățământ superior din Republica
Moldova.
Pentru perioada următoare Liga Studenților din Basarabia preconizează un șir de activități
printre care se enumeră: realizarea unui studiu pe cămine la universitățile publice din
Chișinău, organizarea unui eveniment împreună cu FRIȘPA la data de 3 Martie ,,Omagiu
Veteranilor de Război de pe Nistru,, și organizarea unui eveniment la data de 27 martie
dedicată Ziua Unirii Basarabiei cu România.
,,Unul dintre cele mai importante atuuri pe care le posedă membrii ligii ține în primul rând
de socializarea și dorința supremă de a schimba anumite lucruri în mai bine. De asemenea
misiunea pe care o avem noi este să apărăm și să reprezentăm drepturile și interesele
tinerilor din Republica Moldova.”
Mădălina încurajează tinerii să devină mai implicați și să își dezvolte spiritul de inițiativă în
ceea ce privește oportunitățile pe care le pot oferi organizațiile din Republica Moldova prin
intermediul cărora fiecare tânăr student poate deveni voluntar.
Redactor: Mădălina Solomon