În ediția de astăzi a rubricii #LecțiaErasmusPlus o (re)descoperim pe Maria Caraulan – absolventă a Facultăţii Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, specialitatea Producţie Multimedia, din cadrul Universitătii de Stat din Moldova, pentru care experiențele internaționale au devenit motorul dezvoltării personale și profesionale
În prezent, Maria lucrează în calitate de creatoare de conţinut la o agenție de marketing digital din Chișinău, implicându-se, în paralel, în diverse proiecte pe aceeași linie de activitate – social media management.
A avut norocul de a beneficia dublu de mobilitatea Erasmus+, alegând aceeași destinație – Cádiz, Spania, din dorinţa de a savura viața plină de emoţie şi culoare din sudul Peninsulei Iberice.
Aceste experiențe au ajutat-o să privească altfel atât lumea, cât și pe ea însăși, să devină mai încrezătoare, independentă și să înțeleagă ce direcție profesională vrea să urmeze.
Prin mobilitatea academică de studii la Universitatea din Cádiz, Spania, a înțeles că doar ieșind complet din zona de confort te poți transforma într-o versiune mai bună a ta. Iar când muncești un pic mai mult decât de obicei, viața îți deschide singură drumuri la care poate nici nu visai, dar care ajung să îți placă la nebunie.
