Biblioteca Națională a Republicii Moldova, în parteneriat cu Asociația Istoricilor „Alexandru Moșanu” din Republica Moldova, organizează lansarea Enciclopediei CENTENARUL RĂZBOIULUI DE ÎNTREGIRE ȘI AL MARII UNIRI (2014-2020), 1662p., editată în condiții tipografice deosebite de Editura Univers Enciclopedic Gold și Editura Academiei Oamenilor de Știință din România.
Volumul, care numără peste 1600 pagini, este rezultatul cercetărilor pe durata a trei ani a patru membri AOȘR: prof. univ. dr. Ion I. Solcanu, președintele Secției de Științe istorice și arheologie a AOȘR, prof. univ. dr. Valentin Ciorbea (Constanța), prof. univ. dr. Mihai Drecin (Oradea) și prof. univ. dr. Anatol Petrencu (Chișinău). Lucrarea cuprinde trei părți distincte: prima parte intitulată Bibliografie, a doua Monumente și semne memoriale închinate eroilor din războiul întregirii și făuritorilor Marii Uniri, iar a treia Manifestări științifice dedicate războiului de întregire și Marii Uniri la Centenar.
La eveniment vor participa:
Ion ȘIȘCANU, prof. univ., dr. hab.
Anatol PETRENCU, prof. univ., dr. hab.
Ion SOLCANU, prof. univ dr. (Iași)
Bogdan CEOBANU, prof. univ. dr. (Iași)
Ion NEGREI, dr. și alți istorici și publiciști.
Evenimentul va avea loc la 12 decembrie 2023, ora 14:00, Sala de arte, blocul II, (str. 31 August 1989, nr. 78).