Studenții anului II, specialitatea Comunicare și Relații Publice de la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, vorbesc prin imagini, culori și texte despre ce înseamnă să fii autentic: #BEREAL (FII REAL) – respectând diversitatea și promovând autenticitatea.
Expoziția de postere explorează valorile autenticității și respectului față de diversitate. Fiecare creație este o declarație vizuală de toleranță și acceptare, inspirată de identitatea culturală, religioasă, de gen și de stilul personal al fiecăruia.
#BEREAL ne îndeamnă să fim noi înșine și să celebrăm unicitatea fiecărei persoane într-o lume plină de diversitate.