În relațiile de cuplu, granița dintre grijă autentică și control abuziv poate fi surprinzător de subțire. La fel cum un ecran de telefon devine uneori o „dădacă digitală” care pacifică un copil în detrimentul dezvoltării sale, și în relațiile adulților, un comportament aparent protector poate ascunde un model de control care sufocă identitatea și autonomia partenerului.
Specialista Emilia Vorobiov explică că rădăcina acestui comportament se află adesea în copilărie, unde se formează stilul nostru de atașament. „Dacă în copilărie noi am creat un stil de atașament anxios, adică părinții noi erau cei care să ne spună când pleacă și noi ne pomeneam, de exemplu, la bunei… atunci noi, ca copii, înțelegem că dragostea este strâns legată de starea asta de panică, de anxietate. […] Și atunci acest control este exact cealaltă parte a extremei ce am văzut în noi în copilărie”, explică psihologa Emilia Vorobiov.
Cum recunoaștem că grija sinceră a devenit control?
Diferența, spune Emilia Vorobiov, nu stă în acțiunea în sine, ci în empatie și reciprocitate. „Cel mai important aspect este dacă în această relație există, într-adevăr, empatie. Când omul se interesează de părerea noastră. Adică, eu mi-aș dori ca tu să fii acasă la ora asta, dar tu de cât timp ai nevoie să mai stai cu prietenele?’ […] Dacă părerea noastră nu se ia în considerare, atunci cel mai degrabă acesta este comportamentul ăla care e posesiv și e dăunător”, mai spune Emilia Vorobiov.
Un semnal clar e însă modul în care ne simțim, dacă majoritatea interacțiunilor cu partenerul aduc sentimente negative — rușine, vinovăție, frică — e un indiciu că vorbim despre control, nu despre grijă.
Vocea femeilor: când grija devine lanț invizibil
Valentina, 20 de ani, spune că a fost doar o singură dată într-o relație, însă nu a avut momente în care să se simtă sufocată: „Am fost doar odată în relații, dar nu am avut momente în care mă simțeam sufocată. Ambii valoram libertatea.” Ea consideră că femeile au un simț mai dezvoltat în a observa semnele de control. „Femeia are acest simț mai dezvoltat ca bărbații și înțelege mult mai rapid după comportamentul lui, tonalitatea vocii, etc.” Deși personal nu a trăit astfel de experiențe, Valentina a văzut multe relații în care „bărbatul nu permitea femeii să se scrie cu alți oameni de același sex, cum ar fi prieteni, colegi, cunoscuți.” Ea crede că, adesea, oamenii manipulează fără să-și dea seama. „Consider că subconștient manipulăm în relații, fără să știm, deoarece oamenii nu sunt educați pe această temă.”
Ludmila spune că, din fericire, nu a avut niciodată o relație în care grija s-a transformat în control. Totuși, ea recunoaște ușor semnele unei astfel de dinamici: „Îți dai seama când gesturile lui ‘de grijă’ încep să devină intruzive și să îți limiteze libertatea. De exemplu, când vrea să-ți verifice telefonul, mesajele sau cu cine vorbești. Când îți spune ce să porți, cu cine să ieși sau cum să-ți organizezi timpul.” Pentru femeie, granița e clară: „O relație sănătoasă se bazează pe încredere, respect și iubire, nu pe control.” Ea adaugă că, deși unii justifică posesivitatea prin iubire, „iubirea adevărată nu încalcă libertatea și demnitatea celuilalt.”
Una dintre femeile intervievate, Ana Maria, povestește că a trăit pe propria piele cum grija s-a transformat treptat în control: „Da, am avut așa ceva și cred că mulți oameni trec prin asta fără să-și dea seama imediat.” La început, atenția partenerului părea o dovadă de iubire, dar, spune ea, „când fiecare gest, mesaj sau ieșire este analizat, nu mai simți siguranță, ci presiune. Grija adevărată te liniștește, nu te face să te scuzi pentru cine ești.”
Ea recunoaște că semnele controlului apar încă de la început: „Se uită în telefon fără ca tu să fii acolo, știe parola, verifică mesajele și apelurile — asta e un control obsesiv. Te urmărește pe ascuns sau pune pe cineva să o facă.” În unele cazuri, spune femeia, comportamentul poate deveni chiar extrem: „Punerea camerelor de supraveghere ca să vadă ce faci cât el nu e acasă sau ascunderea unei camere în geantă — asta nu mai e grijă, e obsesie.”
Cât de răspândit e fenomenul?
Date recente confirmă că violența familială și controlul în relaţii nu sunt doar concepte abstracte în Republica Moldova.
Un raport CDF (2024) privind cazurile de violență în familie soldate cu deces sau vătămare gravă arată că în anul 2024 au fost examinate 87 de cauze penale, dintre care în 42 au avut consecințe letale.
De asemenea, 65 % din aceste infracțiuni s-au petrecut în mediul rural.
În alt studiu realizat de CDF cu sprijinul Consiliului Europei (2024), privind violența în familie în raioanele Cahul, Fălești, Ștefan Vodă și municipiul Chișinău, s-a constatat că 56 % din ordonanțele de protecție au fost încălcate și în regiunile studiate neexecutarea ordinelor variază între 55 % și 100 %.
Raportul menționează și că unele cazuri de violență în familie trimise în instanță au durat până la 3-4 ani până la soluționare.
Un pericol normalizat: cum se ajunge aici
Emilia Vorobiov explică mecanismul: mesajele distorsionate din familie (rușine, reproș) pot condiționa ideea că grija înseamnă control. „De cele mai multe ori mesajele sunt atât de distorsionate că noi asta învățăm. Că dacă cineva apasă pe toate butoanele noastre și ne face să ne simțim vinovați, rușinați, asta înseamnă că omul ăsta îi pasă de noi. Și legăm iubirea cu anxietatea, legăm afecțiunea cu această dorință de control”, spune ea.
Când controlul devine abuz emoțional, consecințele pot escalada — izolarea socială, scăderea încrederii în sine, sau chiar violența fizică pe termen lung.
Soluția – autocunoaștere și stabilirea limitelor
Ieșirea din acest cerc vicios începe cu reconectarea la propriile emoții.
„Și atunci aflăm cu adevărat care este emoția din spatele acestei relații. Și emoția poate fi frica. Frica că dacă eu nu fac ceea ce mi se cere, o să mă părăsească”, explică specialista Emilia Vorobiov.
Ea recomandă lucrul cu granițele personale și exprimarea sinceră a emoțiilor. „Învățăm persoana să spună ce simte atunci când, de exemplu, i se cere telefonul la verificat sau i se spune la ce oră să vină. Și să încerce să explice ce înseamnă pentru ea grija — cea care o face să se simtă în siguranță.”
În final, Emilia Vorobiov oferă o imagine clară a iubirii sănătoase. „Prin această autocunoaștere noi putem să facem diferența asta între grijă sănătoasă și comportamentul ăsta posesiv.” Aceasta este, spune experta, o relație în care partenerii se simt în siguranță unul cu celălalt, nu unul în fața celuilalt.
AUTOR: Dumitru Paniș, student, Facultatea de Jurnalism și Știinte ale Comunicării, USM