Fenomenul fake news reprezintă o amenințare majoră pentru societatea contemporană, subminând încrederea publicului în media și destabilizând democrațiile. În acest context, Irina Bejenaru, moderatoarea emisiunii „FACT or FAKE”, aduce o contribuție prin demontarea miturilor și teoriilor conspirației. Emisiunea, creată pentru a combate dezinformarea în Republica Moldova, utilizează dovezi clare și argumente factologice pentru a ajuta publicul să navigheze prin valul de știri false și să dezvolte gândirea critică necesară într-o eră digitală marcată de manipulare online.
Mihaela Mereneanu: Ce v-a inspirat să creați emisiunea ,,FACT or FAKE” și care a fost viziunea dvs. inițială pentru acest proiect?
Irina Bejenaru: Emisiunea „FACT or FAKE” a venit într-un moment foarte oportun și necesar în societatea noastră, pentru că războiul hibrid în Republica Moldova era în plin atac. Împreună cu colegii mei, ne-am gândit că e absolut necesar să punem pe post o emisiune care să dilueze cumva această abundență de propagandă și că este necesar să aibă un format pe înțelesul celor care cad cel mai des victime ale acestor propagande. Știam că trebuie să fie scurtă, pe înțelesul tuturor, așa încât oamenii să aibă răbdarea s-o privească până la final. Am mers pe acest format vizual și explicat foarte bine, pentru că oamenii aveau nevoie de dovezi clare ca să creadă contrariul, ei fiind foarte fragili în fața acestei propagande. Oamenii noștri sunt mult mai predispuși să creadă în ceea ce spune vecinul sau în ceea ce spune un cunoscut, decât ceea ce se spune în presă. Dar atunci când îi demonstrezi omului cu documente clare, începi ușor să-i zdruncini teoriile în care credea până acum. Această emisiune vine să demonteze clar niște mituri, niște teorii ale conspirației, prin prezentarea unor informații foarte clare, concludente și factologice.
Mihaela Mereneanu: Reieșind din experiența dumneavoastră, care credeți că sunt principalele metode de manipulare și dezinformare întâlnite în mediul online?
Irina Bejenaru: Online-ul este platforma perfectă pentru propagandă, pentru că nu este reglementată legal. Avem televiziunea și radio-ul care e reglementat prin lege și nu poți pune post chiar orice, dar online lucrurile nu sunt deloc reglementate. Acolo o să găsim tot felul de metode de a manipula, iar ceea ce trebuie să știți e că orice fake pornește de la un sâmbure de adevăr, iar de la el încep să se inventeze diferite teorii false. Și deepfake-ul este o metodă foarte des întâlnită în ultima perioadă, un instrument creat de inteligența artificială, prin care un personaj artificial capătă chipul asemănătoare unei personalități reale, iar prin această metodă se transmit tot felul de mesaje. Foarte multă lume cade în capcana acestor deepfake-uri, iar principalul personaj pe care o să-l observați cel mai des în emisiune este președinta țării noastre.
Mihaela Mereneanu: Cum a reacționat audiența la mesajele și informațiile prezentate în emisiune? Ați primit feedback de la telespectatori cu privire la modul în care emisiunea i-a ajutat să navigheze prin fluxul informațional?
Irina Bejenaru: În funcție de platforma unde a fost distribuită emisiunea noastră, reacțiile au fost diferite. La televizor a fost foarte bine primită, pentru că consumatorii de TV încă știu să caute calitate. Pe Facebook, această emisiune la fel a fost destul de bine apreciată, dar totuși, toată această armată de troli a încercat să ne pună piedici și să ne umple pagina cu tot felul de mesaje agresive. De asemenea, persoanele vizate în emisiune, persoanele politice, au încercat să ne critice, dar fără să aibă argumentele necesare nu au reușit să capete credibilitate. În schimb, pe Tik Tok, unde tot încercăm să mai diluăm din această propagandă, avem feedback bun, dar a fost o perioadă în care toate comentariile erau destul de agresive, iar oamenii refuzau să accepte că există și un altfel de adevăr decât cel pe care îl știau. Dar, cu timpul, oamenii au început să-și pună întrebări. Iar astăzi, la postările noastre de pe Tik Tok, sunt discuții contradictorii, ceea ce mă bucură, fiindcă o parte din societate înțelege că poți să cazi foarte ușor pradă manipulării.
Mihaela Mereneanu: Care sunt cele mai mari provocări cu care vă confruntați în producerea și prezentarea emisiunii ,,FACT or FAKE” și cum le depășiți?
Irina Bejenaru: Atunci când am început să realizăm această emisiune, împreună cu colegii mei, ne-am gândit că s-ar putea să ne ciocnim cu săptămâni în care să nu găsim falsuri. Dar, din fericire sau din păcate, n-am avut această problemă. Uneori e complicat să demontăm aceste falsuri prin argumente și dovezi foarte clare, pentru că instituțiile noastre de stat încă sunt foarte rigide și oferă greu răspuns la multe întrebări. Deși avem o lege care ne apără accesul la informații, ea nu funcționează tocmai atât de bine, ceea ce înseamnă că încă avem destul de multe probleme la capitolul obținerii informațiilor. E foarte ușor să lansezi un fals, poți să inventezi tot felul de teorii și să le arunci așa în spațiul online, dar e foarte greu să demonstrezi contrariul. Ca să atragi de partea ta anumiți oameni care să creadă în aceste teorii, trebuie să le prezinți informații factologice, să încerci să-i convingi prin niște argumente clare. Din păcate, instituțiile noastre de stat încă n-au realizat pe deplin puterea acestei propagande, ei încă merg pe ideea că e prea neimportant omul acesta care lansează falsuri ca să-i dăm noi replică. Dacă analizezi impactul acestor falsuri pe online, vezi că puterea propagandei e foarte mare.
Mihaela Mereneanu: După părerea dvs., cum apreciați impactul și succesul emisiunii în ceea ce privește conștientizarea publicului cu privire la importanța verificării surselor și a gândirii critice în consumul de informații?
Irina Bejenaru: De fiecare dată, noi lansăm în emisiune apelul ca oamenii să verifice informația, iar dacă nu o pot face, îi îndemnăm să ne contacteze, iar noi, în calitate de jurnaliști, reușim mai ușor să obținem informații necesare și să le verificăm. Inițial, feedback-ul era destul de agresiv la emisiunea noastră, dar ușor s-au diluat aceste comentarii. Și iată sunt tot mai multe reacții pozitive, în care oamenii apreciază ceea ce facem. Mereu trebuie să-ți pui întrebarea: Cine este omul care îți livrează această informație? Trebuie să te gândești la posibilitățile reale de realizare a unui fals pe care-l afli de pe online.
Mihaela Mereneanu: Cum vedeți evoluția și rolul emisiunii în viitor, având în vedere schimbările continue în mediul digital și în peisajul media în general?
Irina Bejenaru: Eu văd această emisiune crescând, cred în puterea ei, noi o să continuăm să o facem cu aceeași responsabilitate și aceeași implicare. Dar, sigur că e nevoie de o intervenție din partea statului, pentru că nu s-a găsit încă o soluție reală care să contracareze această propagandă. Nici nu s-a prea intervenit foarte mult pe online, în-afară de faptul că s-au închis câteva site-uri, nu prea s-a făcut nimic. Și dacă tot vorbim de închiderea acestor site-uri, nu a fost cea mai de succes acțiune, fiindcă oamenii din spatele acestora au redeschis noi platforme. Atâta vreme cât n-o să avem o legislație foarte clară, care să reglementeze online-ul, nu cred că putem vorbi despre un peisaj media sigur și nici despre anumite metode eficiente de a combate falsurile. Atâta cât putem noi să intervenim prin această emisiune, o să continuăm s-o facem.
Mihaela Mereneanu: În opinia dvs., care este rolul educației media în combaterea fenomenului de fake news și cât de important este să se înceapă această educație încă din școală?
Irina Bejenaru: Presa rămâne cu același rol pe care l-a avut dintotdeauna de fapt, nu doar de a informa, dar și de a educa societatea prin materialele pe care le oferă și prin informațiile pe care le publică. Or, noi prin această emisiune asta facem, explicăm publicului niște tehnici prin care pot verifica în ce să creadă și în ce să nu creadă. Cred cu tărie că acest lucru trebuie făcut și în școală, iar curriculum școlar ar trebui revizuit și adaptat actualității pe care o trăim astăzi. Războiul hibrid n-o să fugă nicăieri, chiar dacă o să se termine războiul de pe front, războiul hibrid va fi cu bătaie lungă. Este important să pregătim generația care vine și să știe să-i facă față. Tocmai de aceea cred că educația media ar trebui să fie o materie obligatorie predată în școli.