Ion Zderciuc, expoziție personală la Muzeul Național de Artă al Moldovei

Născut la 24 aprilie 1957, în orașul Ungheni, artistul plastic Ion Zderciuc face primii paşi la Şcoala de arte plastice pentru copii din Ungheni în 1969. În anul 1972, începe să studieze la Colegiul Republican de Arte Plastice ,,Alexandru Plămădeală” din Chişinău, iar în 1981 este admis cu brio la Academia de Arte Plastice din Sankt-Petersburg, Rusia. Ion Zderciuc creează un şir de lucrări care surprind printr-o originală corelaţie între arhaic şi modern. Trăsătura definitorie a acestor lucrări este tendinţa spre materializarea abstractului şi spiritualizarea materiei propriu-zise.

,,Sursa mea de inspirație este viața cotidiană, orice eveniment important îl reflect în plastica mică ori puțin mai mare, cu diferite forme, facturi, tratări ale materialului. La fel, mă inspiră frumusețea corpului omenesc, datorită femeii  noi putem cunoaște binele, răul și toate elementele importante ale vieții de toate zilele.”, a mărturisit artistul plastic.

Debutul artistului  a fost remarcat în anul 1976 în cadrul expoziției Plasticieni din Ungheni, de atunci participă activ la expozițiile tematice și de grup, organizate la de Uniunea Artiștilor Plastici din Moldova, atât în țară, cât și în străinătate. Dintre lucrările sale semnificative, se numără: ,,Fericirea vieții”, Codru, Chișinău (1989); ,,Maternitate”, MoldExpo, Chișinău (1992); ,,Mihai Eminescu”, Sîngerei (1996); ,,Vasile Alecsandri”, Chișinău (1997); ,,Emil Loteanu”, Chișinău (2011) și altele.

,,O expoziție pe care am încercat să o articulăm și nu este simplu pentru că vorbim de lucrări din diverse zone stilistice. Artistul se adresează la niște tematici, revine la ele, doar caută noi forme și noi condiții de abordare plastică, de limbaj, și până la urmă,consecințele sunt aceleași, sunt lucrări care ne deschid, care ajung la ceea ce simțim noi în orice temă pe care o abordează Zderciuc.”,  a notat Tudor Zbârnea, Director la Muzeul Național de Artă.

Cu cuvinte de felicitare a venit și Svetlana Pociumban, șefa Direcției Patrimoniu cultural, Ministerul Culturii: ,,Această expoziție este un exemplu al creației și al poziției de viață a unui artist. Mă refer la inteligența, verticalitatea, omenia și talentul domnului Zberciuc, în calitatea dumnealui de membru al Consiliului Național al Monumentelor de For Public.”

De-a lungul carierei sale, Ion Zderciuc a fost distins cu numeroase premii, printre acestea: Premiul Uniunii Artiștilor Plastici din Republica Moldova pentru sculptură și Marele Premiu Eminescu în Artă, Republica Moldova 2020; Cavaler al Ordinului Steaua României în grad de Comandor, 2001; Premiul de Excelență al Ministerului Culturii din Republica Moldova, 2010.

Expoziția personală a artistului plastic Ion Zderciuc va putea fi vizitată până pe data de 26 februarie la Muzeul Național de Artă al Moldovei.

AUTOR: Maria Doagă