INVITAȚIE LA TEATRU: POVESTE DE CRĂCIUN după Charles DICKENS

Pe 15 decembrie 2023, la Teatrul Național „Eugène Ionesco” din Chișinău, a avut loc premiera spectacolului „Poveste de Crăciun”, o adaptare scenică captivantă a celebrei nuvele scrise de Charles Dickens, realizată sub îndrumarea regizorului Sergiu Chiriac. Spectacolul pune în lumină asemenea teme precum altruismul, dragostea, compasiunea și iertarea, subliniind victoria acestora asupra egoismului și avariției.

În centrul poveștii se află Ebenezer Scrooge, un om de afaceri zgârcit și obsedat de profit. În pragul sărbătorilor de Crăciun, Scrooge este vizitat de trei Spirite ale Crăciunului care îi revelează trecutul, prezentul și un viitor sumbru, așteptându-l în cazul în care nu renunță la avariție și lipsa de empatie. Prin intermediul acestor Spirite, el descoperă suferințele oamenilor din jurul său și conștientizează povara păcatelor sale.

Transformarea interioară a lui Scrooge devine evidentă în timpul spectacolului. El își cere iertare și oferă sprijin celor aflați în nevoie, eliberându-se de cătușele sufocante ale avuției. Mesajul profund al piesei constă în recuperarea armoniei, bucuriei simple de a trăi și în aprecierea fiecărui moment al vieții. În noaptea de Crăciun, Scrooge devine un simbol al schimbării pozitive, al iertării și generozității.

Echipa artistică, sub îndrumarea lui Sergiu Chiriac, a contribuit la realizarea unei atmosfere magice, iar talentul actorilor, precum Stanislav Cotrobai în rolul lui Scrooge, a adus la viață personajele îndrăgite ale poveștii. De asemenea, contribuția notabilă a echipei tehnice, condusă de Angela Lungu, Cristian Patraș și Vadim Eremia, a adăugat un plus de valoare spectacolului.

„Poveste de Crăciun” devine astfel un dar neprețuit pentru cei care cred în forța binelui, în miracolele vieții și în frumusețea inimii umane. Această adaptare scenică reînvie spiritul epocii victoriene din opera lui Dickens și oferă publicului o experiență teatrală memorabilă, în care binele triumfă în mod spectaculos asupra răului.

Regia / adaptarea scenică – Serghei CHIRIAC

Echipa artistică:

Pictor-scenograf – Ana CEBOTAR;

Pictor costume – Inga BOTNARIUC;

Șefă în producție și montare – Ludmila FURDUI;

Regizor tehnic – Angela LUNGU;

Regizor sunet – Cristian PATRAȘ;

Regizor lumină –Vadim EREMIA.

Distribuția:

Mr. Ebenezer Scrooge – Stanislav COTROBAI;

Mr. Jacob Marley, fantomă – Andrei SOCHIRCA;

Fantoma Crăciunului Trecut – Tatiana GANCEAR-MANOIL;

Fantoma Crăciunului Prezent– Laurențiu VUTCĂRĂU;

Fantoma Crăciunului Viitor / Dick,prietenul lui Scrooge din trecut – Maxim CHIRIAC;

Mr. Bob Cratchit, secretarul lui Scrooge – Iurie PASCAR;

Msr. Cratchit, soţia lui – Iraida BOBESCU;

Belinda Cratchit, fiica lor – Laureana ȚURCAN;

Tim Cratchit, feciorul lor– Marina ROTARU;

Fred, nepotul lui Scrooge – Marius-Cătălin TULUM;

Fan, mama lui Fred, sora lui Sсrooge din trecut– Valeria GARȚAN;

Beth, soţia lui Scrooge din trecut– Doina ARVAT;

Ebenezer, tânărul Scrooge din trecut – Nicolae NEGHIN;

Mr. Fezziwig, patronul lui Scrooge din trecut / Un Domn – Anatol GUZIC;

Hazel, menajera lui Scrooge – Dorina-Beatrice TIMCIUC;

Naratorii – Petru DRAGANCEA, Bogdan BÎTLAN, Silviu BOINCEANU, Alexandru BERBINSCHI.

Durata spectacolului: 90 de minute