Paula Erizanu este scriitoarea și jurnalista care a scris pentru publicațiile BBC, The Guardian, London Review of Books, a fost nominalizată la premiul Jurnalista de cultură a anului în cadrul competiției britanice „Words by Women”. În prezent este redactor de cultură al revistei online din Londra, The Calvert Journal. Ea ne-a oferit un interviu în care ne relatează despre cum a început drumul ei în lumea poeziei și a jurnalismului și cum a reușit să îmbine pasiunile sale.
– Cum a fost experiența ta de a colabora cu redacții internaționale?
– Eram la universitate, studiam istorie și literatură. Știam deja că vreau să fac jurnalism, pentru că eram curioasă și puneam prea multe întrebari și m-am gândit jurnalismul e o meserie bună în care poți să mergi dacă pui prea multe întrebări, cel puțin ai o scuză profesională. De asemenea, aveam o frustrare și anume că corespondenții internaționali adesea vedeau Republica Moldova prin intermediul narațiunii ruse, deoarece deseori corespondenții erau de la Moscova, veneau la Chișinău și descriau Moldova așa cum o vedeau rușii, iar eu atunci mi-am dorit să pot să scriu pentru presa internațională ca să reprezint regiunea într-un mod autentic, prin „ochii” noștri, nu prin „ochii” imperialismului rus. Din cauza asta, cât eram la facultate, am încercat să fac și stagieri. Am făcut la revista „Prospect” din Marea Britanie, apoi am mai scris pentru ziarul universității, după care am făcut și masteratul, în cadrul unui program care creează conexiuni cu piața de muncă. În cadrul acelui curs de un de masterat am făcut două stagieri vara și două primăvara. După asta am lucrat la CNN, apoi am lucrat la jurnalismul de idei, intervievând oameni de știință și filosofi, ulterior a urmat jurnalismul cultural și abia cu vreo 2-3 ani în urmă am început să scriu și despre politică.
– Există vreo diferență între jurnalismul de la noi și cel din Marea Britanie?
– La noi au rămas puține redacții unde sunt redactori. Acolo totuși ai parte de un redactor, care verifică și redactează toate materialele. Totodată, în jurnalismul anglo-saxon sunt populare ca genuri reportajul și profilul. La noi se găsesc mai mult interviuri din întrebări și răspunsuri, or în jurnalismul anglo-saxon interviurile deseori devin profiluri. Jurnalistul extrage citate din interviu și le completează cu date despre intervievat. Deci, jurnalismul acolo are mai multe unelte care la noi încă nu sunt utilizate. De asemenea, acolo știrile mereu se dau cu context. La noi uneori se mai găsesc știri din 3-4 propoziții cu 5 greșeli de gramatică, dar asta nu înseamnă că tot jurnalismul nostru este cu breșe, avem și jurnalism foarte bun.
– Care sunt întrebările de obicei adresate în cadrul unui interviu de angajare la o instituție internațională de jurnalism?
– De mult nu am fost la un interviu de angajare. În general trebuia să redactez un text, să scriu o știre scurtă. Întrebările de obicei pornesc de la CV-ul tău. De asemenea, te pot întreba despre un caz când ai avut vreo problemă etică și cum ai rezolvat-o.
– Cum reușești să îmbini activitatea de scriere a materialelor jurnalistice cu cea a cărților?
– Cred că se hrănesc reciproc, deoarece chiar în scrierile literare folosesc un limbaj direct, iar în jurnalism nu cred că scriu foarte metaforic. Cred că asta vine după școala britanică, deoarece britanicii mi-au mai tăiat din metafore și floricele, m-a făcut să fiu foarte atentă la mesajul pe care îl spun, asta e foarte bine pentru jurnalism, dar asta mă face sa relaționez prea mult în literatură. Uneori citesc ce scriu și spun „Asta nu are sens, asta tot nu are sens”, așa că într-adevăr există un conflict între jurnalism și literatură. Diferența față de jurnalism este faptul că în literatură ai mai multă libertate, nu trebuie să verific dacă totul este adevărat și nu e neapărat să fii foarte fidelă realității în literatură, de altfel nu mereu poate să îți iasă bine, pe când în jurnalism faptele trebuie sa fie adevărate, factuale.
– Ce te motivează să scrii poezii și care sunt sursele tale de inspirație?
– Scriu poezii mai mult în scop terapeutic. Uneori simt că îmi iese, dar destul de rar. Rareori simt că scriu ceva care va rezista ca poem. Cred că simt un soi de strălucire al vieții. Un poem, de exemplu, a venit dintr-o întâlnire, iar emoțiile trăite m-au și făcut să vreau să scriu, să povestesc despre această experiență.
– Care sunt cărțile care te-au influențat sau au lăsat o amprentă puternică asupra personalității?
– Pot să vorbesc despre o autoare britanică care imi place mie foarte mult, Rachel Cusk, care utilizează un format mai degrabă jurnalistic de interviu în romanele sale, are o trilogie care începe cu romanul „Outline” care este alcătuit din 10 conversații pe care le-a avut ea cu diferiți oameni care își povestesc istoria vieții lor și în felul acesta, ea reflectă și a asupra rolului poveștilor în viața noastră și felul în care noi ne spunem povestea noastră despre noi înșine, felul în care ne mințim, spunând povestea sau modul în care poveștile acestea ne dau forță și ne ajută să mergem mai departe. Dacă să mă gândesc la cărțile care m-au format din adolescență, cred că una care m-a ajutat să depășesc criza mea existențială a fost „Eu și Tu” de Martin Buber, o carte de filosofie scurtă, foarte poetică, care are o idee după care eu încerc să-mi duc viața și anume ideea că: Orice om pentru a simți că viața are sens, are nevoie nu doar de relații dintre tine și obiect sau relații tranzacționale în care folosești alți oameni sau natura pentru propriul tău folos, ci ai nevoie și de momente când simți relația de eu-tu în care noi avem o conexiune umană și ne întâlnim undeva la mijloc. El a spus că fără astfel de momente poți simți că viața nu are sens.
-Mulțumesc pentru interviu!
AUTOR: Cristina Doni