Oleg Bagrin a absolvit Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport din București în anul 2019 și, de atunci, este antrenor de fotbal la FC Player 2008. El ne-a oferit un interviu în care ne povestește despre ce l-a motivat să aleagă acest drum, despre experința sa ca antrenor și care sunt planurile sale pe viitor.
– Ce te-a motivat să alegi această cale? Îți doreai să devii antrenor din copilărie?
– Ca majoritatea copiilor care joacă în curtea școlii, visează să devină fotbaliști de succes precum idolii lor (Ronaldo, Messi, Neymar). Așa am fost și eu la rândul meu, un copil cu multe vise care își găsea fericirea jucând. Eram conștient că la o vârstă fragedă este foarte greu să continui pe drumul acesta, așa că m-am axat mai mult pe școală, urmând mai apoi Universitatea de Educație Fizică și Sport din București (Specializare Fotbal). În ultimul an de facultatea m-am alăturat proiectului FC Player, unde am întâlnit oameni extraordinari care m-au încurajat și determinat să rămân.
– Cum e să îndeplinești rolul de antrenor pentru copii, având în vedere că aceștia sunt în plină formare atât fizică, cât și morală?
– Este o responsabilitate enormă, dar îmi dedic foarte mult timp pentru studiu ca să fiu la curent cu toate informațiile din domeniu și astfel mă asigur că pot să îi ajut mereu atât din punct de vedere sportiv cât și din punct de vedere psihologic.
– Cum sunt selecționați copiii în echipa ta? Există anumite criterii pentru alegerea jucătorilor?
– FC Player are principii clare de selecție. La grupele de performanță, copiii trebuie să posede următoarele calități: talent, calități fizice, inteligență, sociabilitate.
– După cât timp îți dai seama că jucătorul posedă abilități sau nu?
– „Talentul este capacitatea care există pentru a desfășura o anumită activitate sau sarcină cu abilitate și eficiență”. Îți poți da seama foarte repede dacă un copil posedă sau nu calități, însă în fotbal nu este de ajuns să ai doar talent, sunt foarte mulți copii talentați care se pierd pe drum. Noi încercăm să integrăm toți copiii care vin la fotbal de plăcere și, dacă un copil nu are aptitudini, îl repartizăm în grupele pentru divertisment.
– Poate contribui fotbalul la dezvoltarea personală a copiilor în afara terenului de joc?
– Fotbalul ajută foarte mult la dezvoltarea copiilor în afara terenului, deoarece îi învață să gestioneze câștigurile și pierderile, să muncească individual pentru un beneficiu comun, să contribuie la relații sociale mai bune și la dezvoltarea abilităților de comunicare, dar totodată să își întărească stima de sine și iubirea de sine. Transformăm rezultatele din sport în oportunități de învățare.
– Care este, în opinia ta, elementele-cheie unui antrenament eficient?
– Cele mai importante sunt planificarea, executarea și evaluarea. Acest trio este esențial pentru un antrenament de succes.
– Cum îi motivezi pe jucători să meargă înainte, indiferent de rezultat?
– La jucătorii tineri este foarte important procesul de formare și nu neapărat rezultatul. La sfârșitul acestuia, toate echipele vor avea jucători capabili să facă față rigorilor fotbalului modern, nu caută jucători cu trofee la juniori. De asemenea, dezvoltăm spiritul de echipă care este foarte important, deoarece ei, pe durata meciurilor, trebuie să colaboreze pentru a rezolva problemele și să găsească soluții împreună.
– Ce așteptările ai de la jucătorii pe care îi antrenezi?
– Satisfacția cea mai mare este atunci când vezi că ei au evoluat pe tot parcursul procesului de antrenament atât ca sportivi cât și ca oameni.
– Care sunt obiectivele tale pe viitor?
– Pe termen lung mi-am setat ca obiectiv să-mi iau licențele de antrenor (A, PRO), după care să antrenez la un nivel superior (seniori).
– Mulțumesc pentru interviu!
Autor: Cristina Doni, studentă Anul III