Comunicabilă și prietenoasă, așa se caracterizează tânăra blogheriță, Cristina Friptuleac. Născută într-un sătuc de la poalele Codrilor și cu studii în marketing și logistică, astăzi locuiește în Germania, studiază intensiv un curs de limbă germană și își educă copilul după metoda Montessori. Preferă ca totul să aibă un echilibru, atât în viața personală cât și în rolul de mămică.
Este una din mămicile cărora nu le este frică să-și afișeze copilul în mediul online, ba din potrivă are o pagină de instagram unde publică diferite activități pe care le practică împreună cu băiețelul său.
Știu că duci un blog educativ, dacă îl putem numi așa, ce te-a determinat să ajungi la asta?
,,Blog e prea mult spus. Când l-am născut pe Markus habar nu aveam de activități. Însă odată cu creșterea lui am început să caut informații caracteristice dezvoltării bebelușului conform lunelor pe care le are, astfel am citit și despre importanța implicării active a mamei în creșterea și dezvoltarea copilului. Mie îmi place să citesc și automat îi cumpăram și lui cărți și îi citeam, de la câteva luni încă. Treptat m-am adaptat la noile lui necesitați, de a apuca și a trage, de a găuri tot ce numește, și astfel am implimentat diferite activități în rutina zilnică.”
De unde a pornit însăși ideea de blog și de ce ai decis să fie anume cu jocuri educative pentru copii?
,,La baza activităților a mai stat și frica de a nu crește un copil legumă, care stă toată ziua la televizor. M-am hotărât să public activitățile cu scopul de a influența indirect și
alte mămici să aplice aceste tehnici benefice în creșterea copilului, de a petrece cât mai mult timp calitativ cu copiii lor, de a fi în conexiune sănătoasă.”
De ce ai ales anume metoda Montessori pentru creșterea și educarea copilului tău și de crezi că este atât de eficientă?
,,La bazele dezvoltării limbajului stau o motricitate fină exersată și o integrare senzorială corespunzătoare. Prin joc, copiii învață mai ușor lucrurile noi, dezvoltă corect creierul. Prin jocul unui copil cu mama lui se crează o conexiune puternică, armonioasă.”
De unde te inspiri în crearea jocurilor?
,,Pinterest, alte pagini de pe instagram, google.”
De cât timp ai nevoie pentru ca să pregătești o activitate?
,,Cam o oră, plus drumul până la magazinul de papetărie.”
Ai fost susținută de soț și apropiați la început de drum, când ai decis că vrei să duci o pagină de instagram sau au fost împotrivă?
,,Soțul nu are nimic împotrivă.”
Știu ca mulți părinți sunt sceptici când vine vorba de publicarea în mediul online a copiilor, tu cum privești situația dată?
,,Sunt ok atâta timp cât nu se indică adresa de domiciliu, numărul de telefon, email, și mai ales că 90 procente din urmăritori sunt mame cu pici.”
Ce gen de mesaje primești de la urmăritori și cum reacționezi la critică?
,,Mesaje de laudă, critică nu am primit, dar dacă aș primi, chiar aș fi recunoscătoare să mi se spună ce nu fac bine, să știu unde mai am de lucrat.”
Cât timp îți ia pentru a menține activă pagina ta?
,,Depinde, dacă am timp să filmez apoi vreo 2 ore pe zi, dar sunt zile când nu postez nimic.”
Cum îți vezi pagina ta peste câțiva ani, ce ai vrea să mai adaugi la ea?
,,Nu m-am gândit la acest aspect. Nu-mi planific în avans.”
De ce crezi că anume astfel de activități sunt importante pentru creșterea copiilor?
,,Aici o să mă alătur celor spuse anterior, pentru o creștere și dezvoltare sănătoasă. În ultima perioadă este foarte actuală diagnoza “autism virtual”. Ca să evităm asemenea diagnoze este important ca să cupăm corect timpul copilului.”
Au fost momente când ai fost dezamagită de ceva și ai vrut să cedezi?
,,Daaa! Când nu-mi sunt apreciate postările cu activități, în mod deosebit de către cunoscuții mei, prieteni, colegi, consăteni.”
Copilul tău este mereu entuziasmat de activități sau sunt momente când refuză, cum reacționezi atunci?
,,Sunt momente când refuză. Nu insist. O pun deoparte și revin peste ceva timp.”
Cu ce te ocupi pe lângă blog?
,,La moment frecventez un curs intensiv de limbă germană.”
Enumeră câteva sfaturi esențiale pentru creșterea armonioasă a unui copil?
,,De citit cât mai mult timp împreună, de exersat activități caracteristice vârstei, de ascultat și înțeles copilul. Niciodată sa nu-l minți, tratează-l ca pe un om mare, cu respect. Nu-l impune să facă ceva contrar voinței lui, dacă asta nu implică siguranța și sănătatea lui. Să citească mama informații despre creșterea și educarea lui.”
Cum trebuie să reacționăm atunci când un copil refuză să facă ceea cea ce i se cere, trebuie sau nu să ținem cont și de dorințele lui?
,,Dacă nu ține de siguranța și sănătatea lui atunci nu insistăm. Se ține cont de dorințele lui, dacă ele sunt în limita posibilităților și dacă sunt sănătoase.”
Dacă nu ar fi blogul, cu ce altceva ai fi vrut să îți ocupi timpul?
,,M-aș uita la filme, demult nu am făcut-o, dar o să am timp să recuperez.”
O mamă trebuie să aibă timp pentru ea însăși sau trebuie să se dedice în totalitate creșterii copilului?
,,Nu este sănătos să te dedici în totalitate copilului. Astfel te rătăcești pe tine de tine însuți. Mulțumesc Domnului că am un soț bun care îmi permite cel puțin o oră pe zi să stau singură și să mă ocup de ceea ce îmi place. Cred că așa este cel mai corect.”
Te-ai gândit vreodată ce vei face dacă băiețelul tău când va crește va refuza să mai fie filmat?
,,Da, o sa încetez să-l filmez, o să-i respect decizia.”
Ești de acord cu fraza ,,o mamă sănătoasă, un copil sănătos”?
,,Sunt de acord cu fraza “ o mamă fericită, un copil fericit. Și invers.”
AUTOR: Alina Pantea