Guvernul și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare stabilesc priorități comune pentru dezvoltarea Moldovei

Prim-ministrul Dorin Recean s-a întâlnit cu Daniela Gasparikova, noua reprezentantă rezidentă a Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în Moldova, pentru a discuta aspectele cheie ale colaborării bilaterale și prioritățile comune pe agenda guvernului și a PNUD. Finanțele publice, digitalizarea economiei și reforma administrației publice se numără printre principalele domenii de interes identificate în cadrul întrevederii.

În cadrul întâlnirii, prim-ministrul a evidențiat importanța sprijinului oferit de PNUD în avansarea reformelor în beneficiul cetățenilor și mediului de afaceri, subliniind că obiectivele Guvernului sunt în deplină concordanță cu inițiativele PNUD. Consolidarea economiei la nivel local și regional, dezvoltarea proiectelor energetice și mobilizarea resurselor pentru Fondul de reducere a vulnerabilității energetice au fost identificate ca priorități în cooperarea cu PNUD Moldova.

Sursa:gov.md

De asemenea, s-a acordat o atenție deosebită utilizării eficiente a datelor pentru îmbunătățirea managementului resurselor și elaborarea instrumentelor adecvate nevoilor populației. Prim-ministrul a evidențiat că sprijinul PNUD în acest proces este esențial.

Optimizarea finanțelor publice, digitalizarea economiei și reforma administrației publice și teritorial-administrative, precum și reforma sistemului de asistență socială au fost recunoscute drept priorități de asistență ale PNUD în Moldova. Ambii oficiali au pledat pentru un dialog intensificat în vederea atingerii cu succes a obiectivelor de dezvoltare durabilă.

În final, întâlnirea a consolidat angajamentul comun al Guvernului și PNUD de a colabora în vederea aderării Moldovei la Uniunea Europeană și avansării reformelor esențiale pentru progresul țării și bunăstarea cetățenilor.

AUTOR: Maria Țurcanu