De-a lungul veacurilor mii de oameni, sute de savanți și zeci de conducători și-au pus măcar o dată întrebarea: „Care este scopul meu în această viață?”. Sunt atât de multe citate, atât de multe cărți, atât de mulți oameni care încearcă să ne arate drumul care este în opinia lor corect, calea pe care ar trebui să o urmăm de-a lungul întregii vieți. Dar oare cunoaște cineva cu adevărat pentru ce a venit pe această lume? S-a născut cineva cu planul făcut de-a gata?
Viața nu are un scenariu prescris, totul se întâmplă aici și acum, întreaga noastră viață este o scenă imensă, iar noi suntem actorii, cineva este doar pentru fundal, cineva joacă un rol secundar, iar altcuiva îi sunt predestinate rolurile principale, însă nu știm nici scenariul, nici complotul și nici măcar titlul acestui spectacol. Orice cuvânt poate avea o influență asupra rezultatului ulterior al evenimentelor. Suntem cei mai adevărați improvizatori ai sorții. Dar cine știe când va veni sfârșitul? Nimeni, nimeni nu are puterea de a schimba soarta unui om. Nici super eroii nu pot să prevadă rezultatul unei lupte, este treaba scenariilor să decidă că „binele întotdeauna învinge răul”. Fiecare își joacă rolul până la un anumit moment. Până ajunge în vârf, la apogeu. Întrebarea este doar în aceea, pe cine moartea îl va întâlni cu ovații, iar cine așa și va rămâne un amărât, neobservat decor.
Însă, haideți să fim sinceri cu noi înșine, la vârsta noastră, viața e doar o schiță, linii pe care avem dreptul să le înfrumusețăm cum ne dorește inima, dar totul depinde de tine și numai de tine. Alegerea ta nu este mereu corectă, dar nici nu trebuie să fie așa. Atât timp cât te gândești la propria persoană, la propriile cuvinte, acțiuni, fapte și îți dai seama că greșelile există pentru a învăța ceva din ele. Gândește-te bine, cum ai vrea să te vezi pe tine și lumea care te înconjoară. Ești doar tu și viața ta și doar tu ai dreptul să decizi.
Pentru ca să se întâmple o schimbare trebuie doar să începi, însă începutul este, de regulă, cel mai greu. Totul are un început și are un sfârșit, straniu este însă că nu ne este frică atât de sfârșit cât de început și motivul temerilor este că știm din start că nu avem încă nimic în afară de dorința care se opune fricii de a ține piept confruntărilor ce vor urma. Și pare la un moment dat imposibil. Însă multe ne par imposibile până nu le ducem la capăt. Fiind abia la început tindem să avem ceea ce oamenii acumulează cu experiența. Ne grăbim, ne este frică de necunoscut, dar ce-ar fi dacă am închide ochii, am aduna toate grijile și le-am expira ușor într-o fracțiune de secundă? Ușor, nu-i așa? Un mic sfat, „Începe de acolo, de unde te afli. Folosește ceea ce ai și fă tot ce poți” – Arthur Ashe.
Un drum de o mie de kilometri începe cu primul pas. Incertitudini vor fi mereu, ele sunt cele care ne vor face să ne oprim și să luăm un minut de răgaz ca apoi, să ne stimuleze să mergem mai departe. Rațiunea este cea care ne controlează gândurile, iar conștiința îi este ajutor. „Noi suntem ceea ce gândim. Noi ne construim lumea din propriile gânduri”, așa glăsuiesc învățăturile lui Buddha.
Cea mai mare greșeală pe care o comit majoritatea oamenilor pornind pe calea autocunoașterii este jalea, mila de sine. Pare un lucru simplu și neimportant, însă acest mărunțiș poate schimba radical viața pe care o trăim. Odată ce încetăm să ne victimizăm, căpătăm cu mult mai multă încredere în propriile puteri și în viitorul pe care vrem să-l construim.
Nu există efort fără rezultat, există doar insuficient efort și așteptări prea mari. Fiecare mic câștig face parte din ceva grandios, ele sunt doar un stimul pentru a nu ne da bătuți și să ne continuăm drumul spre succes. Important în această cale dificilă și plină de obstacole este să ai inițiativă. Fără acel foc nemuritor ce arde în tine, șansele spre succes se reduc considerabil, însă dacă flacăra ta poate fi stinsă de ploaie, atunci cu greu poate fi numită flacără. Cea mai mare greșeală constă în aceea că prea repede ne dăm bătuți. Uneori pentru a obține ceea ce vrei, trebuie doar să mai încerci o dată.
Menirea noastră în lume este, după părerea mea, ceva abstract, lipsită de limite și indefinită concret. De ori de câte ori mă bântuiesc aceste gânduri, de atâtea ori ajung la concluzia că orice nu am face cât suntem în viață, toate își pierd valoarea pe patul de moarte, oricum pierim în singurătate. Dar, în același timp, realizez că vreau să trăiesc în așa mod, încât și după moartea mea să fie vizibile roadele vieții mele. Nu aș vrea ca toate eforturile și munca depusă, lucrurile învățate și amintirile să dispară o dată cu pământul ce va fi aruncat peste sicriul meu. Și în fond, dacă la sfârșit nu va fi nimeni care să-și amintească de tine, să știi că ai greșit în această viață.
Eu sunt la început de cale. Înaintea mea am multe obstacole, nevoi, dorințe, visuri și de aceea sunt decisă să nu mă limitez la zona mea de confort, ci să evadez și să nu mă încătușez cu lanțurile care se numesc mila de sine. Pentru că, cum a spus Mike Tyson: „Atunci când îți este greu, mereu adu-ți aminte că dacă te vei da bătut, mai bine nu îți va fi”. Tot ce trebuie este să ai încredere în puterile tale și să mergi mai departe. Să nu lași capul plecat în fața persoanelor nedemne. În orice situație pretinde că în suflet e pace. Aceasta este șansa ta de a evita obligația de a povesti tuturor ce ți s-a întâmplat. Fii prietenos, amabil, cu inimă mare, tolerant la stres, citește mult, atunci vorba și gândurile nu îți vor fi pustii. Nu îi judeca pe alții și nu te bucura de eșecurile altora. Ține minte că vârsta din pașaport nu e un indicator de inteligență și doar sufletul știe câți ani ai cu adevărat. Cea mai mare bogăție în viața ta – este o inimă pură.
După cum am menționat mai sus, există o mulțime de oameni și cărți care ne oferă mii de sfaturi cum să pornim pe calea autocunoașterii, însă adevărul este că fiecare în particular decide ce vrea să facă și în ce mod. Noi suntem stăpânii propriei vieți.
AUTOR: Adriana Racu