Dacă aș putea curge prin timp și strecura suflarea mea printre amintirile ce se includ în atomii lumești, că aș rămâne dizolvată în priviri.
Dacă aș putea fulgera prin dorințele nesecate ale oamenilor pe care nu i-am cunoscut, aș țese speranțele celor pe care i-am privit în ochi.
Dacă aș putea croi apele, sparge norii și trece prin soare, aș proiecta lumea ca să ne găsim cu un moment mai devreme decât ultima dată.
Dacă aș avea ultimele piese de lumină ascunse înlăuntrul meu, ar trebui să mă îneci în naivitate ca să mi le poți lua.
Dacă aș avea în față apele ce cuprind cuvintele limbilor vii și moarte, m-aș cufunda în ler și aș rămâne acolo.
Dacă aș avea tot universul în piatra de pe degetul meu, aș purta de fapt dragostea din care a mocnit eternul.
Dacă imposibilul din bucățile eului fiecărui EU ar trece prin mine, aș merge spre chemarea ta din cele două cuvinte.
Dacă centrul fiecărui om este plămădit din credința pentru ceva superior sieși, aș fi sta la granița propria-mi vieți.
Dacă destinul ne este gravat înainte să pășim spre a fi, aș da totul doar ca să-l mai scriu o dată.
AUTOR: Alexandrina Cărpineanu