Unele din cele mai cunoscute branduri care fac parte din fast fashion sunt Shein, Zara, H&M, LC Waikiki, Gap, Primark, ASOS, Victoria’s Secret, Mango, Fashion Nova, Stradivarius, Nike, Guess.
Ce fac anume ca aceste branduri să fie parte din fast fashion – în mare parte acestea folosesc materiale din poliester pentru a produce bunurile. La fel, persoanele care produc aceste bunuri sunt plătite foarte puțin. După cum ați observat aceste magazine mereu oferă o varietate imensă de produse care mereu se schimbă, ce arată că ele pun accent pe viteză și pe numărul mare de produse, în detrimentul calității acestora și încurajează consumatorii să cumpere mai mult și să țină pasul cu ultimele tendințe.
Ce impact are fast fashion asupra mediului?
• Potrivit alianța ONU pentru moda sustenabilă, industria modei este responsabilă pentru 8-10% din emisiile globale de carbon. Acest procent este mai mare decât emisiile de carbon combinate ale industriei de transport maritim și aerian.
• 15% din țesăturile folosite în producție sunt irosite, iar 57% din toate hainele aruncate ajung la gropile de gunoi.
• În fiecare an se produc 92 de milioane de tone de deșeuri textile, generând jumătate de milion de tone de microplastic.
• Industria modei consumă o cantitate uriașă de apă, aproximativ 93 de miliarde de metri cubi de apă, dintre care o mare parte este contaminată cu substanțe chimice toxice. 20% din apele uzate la nivel mondial provin din vopsirea produselor textile.
• Industria modei este una dintre cele mai mari consumatoare de apă. Este nevoie de 2.700 de litri de apă pentru a face un tricou din bumbac.
• 2,5% din terenurile agricole din lume sunt folosite pentru a cultiva bumbac pentru industria modei.
• 85% din textile sunt aruncate ca deșeuri în fiecare an.
• În medie, o persoană aruncă anual 81 de kilograme de haine.
• În prezent, companiile de îmbrăcăminte produc anual 53 de milioane de tone de haine, iar acest număr se estimează că va crește la 160 de milioane de tone în 2050.
93% dintre brandurile chestionate de Fashion Checker nu plătesc un salariu decent lucrătorilor din industria textilă. Brandurile din industria modei angajează mii de persoane din Bangladesh, India, China, Indonezia și alte țări în curs de dezvoltare ca forță de muncă ieftină.
Vânzările de îmbrăcăminte s-au dublat, de la 100 la 200 de miliarde de unități pe an, în timp ce numărul mediu de utilizări ale articolelor de îmbrăcăminte a scăzut în general cu 36%. Peste 500 de miliarde de dolari se pierd în fiecare an din cauza lipsei de reciclare și utilizarea insuficientă a hainelor.
10 țări domină piața achizițiilor din fast fashion: China – 40 de miliarde de euro, SUA – 17 miliarde de euro, India – 6 miliarde de euro, Japonia – 3,3 miliarde de euro, Germania – 2,2 miliarde de euro, Marea Britanie – 2,1 miliarde de euro, Rusia – 2 miliarde de euro, Franța – 1,5 miliarde de euro, Italia – 1,3 miliarde de euro și Brazilia – 2,3 miliarde de euro. Împreună, aceste reprezintă trei sferturi din hainele și mai mult de două treimi din încălțămintea vândută în fiecare an la nivel global.
REDACTOR: Alexandra Grigoriev