35 de elevi, care pe parcursul anului curent au obținut rezultate remarcabile la olimpiadele și concursurile regionale și internaționale, au fost premiați de prim-ministrul Dorin Recean, în cadrul Galei Olimpicilor. La eveniment a fost prezent și ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.
În discursul său, șeful Executivului a mulțumit tinerilor, părinților și profesorilor pentru munca depusă și le-a urat succes.
„Știu cu câtă abnegație și efort ați obținut rezultatele cu care se mândresc profesorii, părinții voștri și cu care ne mândrim noi toți, toată țara. Vreau să știți că Republica Moldova are nevoie de această performanță academică, care să se transforme în una economică și socială. Împreună putem deveni performanți ca și societate și putem deveni inclusiv membri ai Uniunii Europene ca o națiune mândră”, a menționat prim-ministrul Dorin Recean în cadrul evenimentului.
Ministrul Educației și Cercetării a felicitat tinerii pentru rezultatele obținute și i-a îndemnat să își valorifice potențialul acasă, în Republica Moldova, pentru a construi un viitor stat european.
„Este foarte important să arătăm că în Republica Moldova se obțin rezultate deosebite. Vreau să mulțumesc profesorilor și tinerilor pentru efort și să vă spun că țara are nevoie de voi”, a declarat ministrul Dan Perciun.
În acest an, loturile olimpice naționale la matematică, informatică, chimie, biologie, fizică, științe și inginerie, limba engleză au reușit să obțină 52 de premii, dintre care 6 medalii de argint, 25 de medalii de bronz, 19 mențiuni de onoare și două premii speciale.