Discuție despre tehnologie și manipulare în proiectul ,,Anti-propaganda Vaccine” la Mediacor

,,Anti-propaganda Vaccine” – un meetup desfășurat la MediaCOR, cu participare gratuită, unde s-a discutat despre tehnologie și manipulare împreună cu speakerul Vasile Braga, director executiv al Asociației Companiilor de Creație din Moldova.

În cadrul evenimentului au fost abordate subiectele precum: Bazele psihologice și tehnicile manipulării online, Impactul manipulării online, Programe Meta – o bază pentru arhetipuri și despre cum tehnologiile pot fi utilizate ca instrument pentru verificarea datelor și detectarea manipulării.

,,Am simțit necesară abordarea acestui subiect deoarece suntem în primul rând într-un război informațional și eu cred că narativul nostru pentru Moldova la momentul actual este dezvoltarea gândirii critice, iar pentru a ne apăra de manipulare este nevoie să folosim și intuiția, să ne învățăm să consumăm informația conștient”, a notat Vasile Braga.

,,Este un proiect într-adevăr util pentru persoanele care abia se confruntă cu manipularea în spațiul virtual sau pentru persoanele care necesită să-și dezvolte gândirea critică și să înțeleaga procesele care sunt în spatele unei rețele de socializare sau a motoarelor de căutare, a mărturisit Ion Ceban, participant la eveniment.

Proiectul ,,Anti-propaganda vaccine” este desfășurat în parteneriat cu Școala de Științe Sociale.

AUTOR: Maria Doagă