Orice film este asemeni unei prăjituri stratificate. Adică este format din mai multe niveluri: scenariu, imagine, sunet, idei etc. Scopul acestui articol este explicarea creării scenariului într-un mod clar și accesibil și să vă ajutăm să înțelegeți cum este inventat și creat un film folosind exemple din mai multe opere renumite.
O persoană specială, un scenarist, lucrează la crearea poveștii și scrie scenariul, care va sta la baza viitorului film. Dacă scenariul nu este scris corect, atunci indiferent cum îl salvați cu ajutorul superstarurilor, decorurilor de lux sau efectelor speciale costisitoare, filmul oricum v-a eșua. Un scenariu este asemeni fundamentului unei case: dacă fundația este prost făcută, toate statuile frumoase și carcasele viu colorate se vor prăbuși mai devreme sau mai târziu. Un scenariu profesionist se bazează pe cinci elemente principale: conflictul, protagonistul, scopul, antagonistul, structura poveștii.
Conflictul
Aceasta este baza oricărui scenariu, fără conflict, nu există poveste. Cuvântul „conflict” în sine provine din latinescul „conflictus”, ce înseamnă „ciocnire, luptă”. Conflictul este o ciocnire de personaje, forțe, imagini. Este foarte important să fiți atenți la ultimul cuvânt – „imagini”. Există filme în care nu există personaje concrete, însă conflictul este totuși prezent. Un exemplu relevant ar fi vechiul film mut al regizorului german Walter Ruttmann, Opus No. 1 (1921). Este un adevărat exemplu de film abstract, iar conflictul din el este o ciocnire de forme, culori, dimensiuni, tipuri de mișcare.
Dar dacă totuși decideți să nu faceți un film abstract, ci unul cu o poveste care are un început, mijloc și un sfârșit, atunci trebuie să găsiți un pivot în jurul căruia să se înfășoare conflictul. Acel pivot se numește protagonist.
Protagonist
Dacă ar fi să simplificăm, protagonistul este ceea ce obișnuim să numim erou. În unele cazuri protagonistul poate fi inactiv. Un exemplu cunoscut de mulți este Cenușăreasa. Muncitoare în complotul basmului, ea este teribil de leneșă ca element al narațiunii. Pentru ea, povestea este împinsă de alte personaje – mama vitregă, regele, prințul etc. Aceasta doar reacționează la acțiunile lor, însă nu acționează singură. Cenușăreasa este un exemplu de protagonist tipic pasiv.
De ce să nu folosim termenul „erou”? Este folosit, dar în vorbirea de zi cu zi, pentru concizie și simplitate, ținând întotdeauna cont că „erou” este un termen foarte abstract. „Erou” din greaca veche înseamnă „viteaz, conducător”, cel care conduce, salvează lumea, poate chiar se sacrifică.
De exemplu, Hiccup din desenul animat ” How to Train Your Dragon” (2010) este un adevărat erou, gata să-și sacrifice viața de dragul prietenilor și compatrioților săi. Dar orice poveste are un erou? În basme aproape peste tot există un erou și un răufăcător. Dar în poveștile adulte și complexe, nu întotdeauna. Se întâmplă ca în centrul intrigii să fie un personaj rău, poate chiar un criminal, un psihopat – de exemplu, în Jokerul lui Todd Phillips.
Astfel de protagoniști se numesc antieroi. Printre antieroi se numără Maleficent din filmul cu același nume din 2014 și Darth Vader din cea de-a doua trilogie Star Wars. Autorii lor, precum și Todd Phillips, au luat răufăcătorii din poveștile clasice – legendarul film de animație Disney ”Frumoasa din Pădurea Adormită” și prima trilogie Star Wars – și i-au pus în centrul propriei lor povești. De ce? Pentru a afla cum Anakin Skywalker s-a transformat în monstruosul Darth Vader și zâna bună Maleficent a devenit o vrăjitoare rea.
Așadar, eroul și antieroul sunt cele două funcții ale protagonistului. Protagonist este un termen lipsit de valoare. Din limba greacă veche, acest cuvânt este tradus ca „primul din competiție”, adică avem un personaj care, la întrebarea „A cui este narațiunea?” răspunde „A mea!” Soarta lui este cea care se află în centrul complotului operei. Acesta poate fi atât activ, cât și pasiv, atât erou, cât și antierou. Apropo, există o altă opțiune – eroul neeroic, adică cel mai obișnuit personaj care nu face fapte și nu face rău nimănui, cum ar fi ”Cenușăreasa”. Dar, un singur protagonist nu este suficient pentru a face conflictul să se ”miște” în spirală, avem nevoie de un scop.
Scopul
Este un lucru foarte concret spre care se îndreaptă protagonistul. De exemplu, un obiect, o comoară de un anumit fel (ex. Horcruxul în povestea lui Harry Potter, Pietrele Infinitului în Avengers).
Dar se mai întâmplă ca scopul să nu fie focusat în jurul unui obiect. Hiccup din How to Train Your Dragon trebuie să omoare un dragon. Acesta este scopul lui. Scopul lui Maleficent este să se răzbune pe rege pentru înșelăciune, umilire și trădare.
Dar ce îl împiedică pe protagonist să-și atingă scopul? Obstacolele. Și cine creează obstacolele? O a doua forță în conflict. Abia mă abțin să nu scriu – răufăcătorul. Însă tocmai am aflat mai sus că eroul și răufăcătorul sunt categorii simpliste ce funcționează doar în basmele pentru copii. În filme sau operele complexe, cel ce îl împiedică pe protagonist să își atingă scopul se numește antagonist.
Antagonist
Acesta este și el un termen neapreciativ. Tradus din greaca veche, este pur și simplu „rival, adversar”, care poate fi atât negativ cât și pozitiv. În istoria lui Maleficent, antagonistul este regele Ștefan, el face totul pentru a scăpa de pedeapsă și încearcă să-și protejeze fiica Aurora de blestemul lui Maleficent.
Există doi antagoniști principali în povestea lui Hiccup. Tatăl, un războinic puternic, liderul unui trib, ce nu-și respectă propriul fiu. Hiccup vrea să-i demonstreze tatălui său că poate fi la fel de puternic și încearcă să omoare dragonul, iar dragonul ce îi pune la luptă pe oameni și alți dragoni, singur aflându-se în siguranță. Totuși, filmul este un sistem dinamic, ceva se întâmplă constant în el, dar cel mai important, echilibrul de putere dintre protagonist și antagonist se schimbă. Structura narațiunii este responsabilă de acest echilibru.
Structura Narațiunii
Complotul poate fi întotdeauna împărțit în mai multe capitole, etape. Aceasta și este structura narațiunii. Diferiți teoreticieni ai scenaristicii împart filmul în elemente și moduri diferite: trei acte, opt episoade (secvențe), 12 etape, 22 de bucăți (puncte de poveste).
Mai jos ne vom axa pe conceptul lui Michael Haig, ce identifică șase etape în dezvoltarea intrigii și cinci puncte de ”cotitură” între ele.
1. Prima etapă este expunerea, adică prezentarea personajelor și a lumii în care este plasată narațiunea. Aceasta are loc chiar înainte de începerea conflictului dintre protagonist și antagonist. În Maleficent, expunerea este reprezentată de copilăria zânei, de întâlnirea ei cu Ștefan și de îndrăgostirea lor. În ” How to Train Your Dragon”, expunerea este mai dinamică – este vorba de un atac al dragonilor pe Insula Vikingilor, ce se termină cu Hiccup care se luptă cu un dragon și îl doboară. Expunerea este completată de primul punct de ”cotitură” – intriga, adică începutul conflictului (se încadrează în aproximativ o optime din narațiune).
Stefan ii taie aripile lui Maleficent și le aduce regelui ca acesta să poată prelua tronul.
Hiccup găsește dragonul doborât, își dă seama că este rănit, scoate un cuțit ca să ucidă inamicul, dar nu poate să o facă! Leșină din cauza neputinței.
2. După acea ”cotitură” menționată mai sus apare o situație nouă. Aceasta este o complicație a conflictului: protagonistul vine cu Planul A pentru a-și atinge scopul.
Maleficent transformă un corb în servitorul ei, care va deveni aripile ei. Așa ar putea cumva să recupereze ceea ce i-a furat Ștefan și să fie la curent cu treburile oamenilor.
Hiccup își dă seama că vikingii au dreptate: acesta nu poate ucide dragoni, dar acum tatăl său se răzgândește și îl trimite pe Hiccup la școala de luptă cu dragonii.
Planul A îl aduce pe protagonist la un al doilea punct de cotitură – acest lucru este numit ”schimbare de planuri” (aceasta are loc în primul sfert al narațiunii). De fapt, acesta este eșuarea planului A.
Maleficent realizează că corbul, deși o ajută, nu poate reduce durerea provocată de trădarea lui Ștefan. După ce află de nașterea Aurorei, Maleficent decide să facă din fetiță un instrument de răzbunare împotriva lui Ștefan și o blestemă.
Hiccup nu se poate înțelege cu tatăl său – acesta nu mai vrea să ucidă dragoni, dar acum este nevoit să învețe cum să o facă.
3. Următoarea etapă este numită de Michael Haig progresie, cunoscută precum evoluția narațiunii. Aceasta este cea de-a treia etapă a istoriei. Protagonistul este obligat să dezvolte Planul B.
Pentru Hiccup, acest lucru nu înseamnă să ucidă dragonul, care se dovedește a fi fără dinți și chiar adorabil, ci dimpotrivă de a-l îmblânzi, de a-l înțelege.
Pentru Maleficent, planul B este să o supravegheze pe Aurora, astfel încât nimic să nu împiedice blestemului să se împlinească. Și, fără să vrea, devine o dădacă mai bună decât zânele pe care le-a angajat Ștefan. Spre deosebire de ele, Maleficent este mereu gata, nevăzută, să îndepărteze problemele.
Spre mijlocul filmului narațiunea ”se sparge”. Acesta este cel de-al treilea ”punct de cotitură”- punctul fără întoarcere: protagonistul nu poate ieși din joc și să schimbe evenimentele până la un punct în care conflictul încă nu a început.
Pentru Maleficent, acesta este momentul în care Aurora trece granițele lumilor în ajunul împlinirii vârstei de 16 ani și se află într-o pădure magică. Vrăjitoarea și fata se întâlnesc, iar Maleficent își dă seama, în sfârșit, că Aurora a devenit o persoană apropiată, care cu siguranță nu merită acel blestem teribil.
Punctul de neîntoarcere în povestea lui Hiccup este anunțul deciziei de a-l pune pe Hiccup să se lupte cu dragonul la examen. Ceea ce și-a dorit atât de mult în expunere este acum de neconceput pentru el. Planul A și Planul B au intrat în conflict.
4. A patra etapă în dezvoltarea conflictului este complicarea și creșterea mizei.
Planul B al lui Hiccup este în criză, acesta trebuie să ia o decizie și în timp ce zboară, vede un cuib de megadragoni – adevăratul dușman atât al dragonilor, cât și al oamenilor. Adevărul este că el încă nu știe ce să facă în continuare.
Maleficent încearcă fără succes să inverseze blestemul, să facă tot ce este necesar pentru a-l opri cât mai repede, atunci când Aurora adoarme. Prințul îi dă speranțe, dar aici povestea ajunge la un al patrulea punct de cotitură, pe care Haig l-a numit eșec major, și anume prăbușirea Planului B (aproximativ trei sferturi din poveste). Aurora găsește fusul, se varsă o picătură de sânge, fata adoarme, prințul o sărută, dar nu se întâmplă nimic, pentru că doar sărutul iubirii adevărate o poate salva pe Aurora – o iubire în care Maleficent este dezamăgită și care este convinsă că nu există.
Hiccup, aflat în pragul marelui eșec, pică examenul, iar tatăl său rostește temutele cuvinte „nu ești un viking, nu ești un fiu, nu ești cu noi”.
5. Pentru a se apropia de scop, protagonistul trebuie să facă un ultim efort. Așa se numește penultimul, al cincilea pas. Protagonistul este forțat să își adune toate forțele și să inventeze Planul C – cea mai dificilă și decisivă acțiune pentru care nu era pregătit la începutul narațiunii și pentru care este pregătit abia acum, după atâtea pierderi și înfrângeri.
Maleficent o sărută pe Aurora în disperare, iar acest sărut se dovedește a fi sărutul iubirii adevărate – sărutul mamei. Aurora este salvată, însă Maleficent este prinsă în capcană de Regele Ștefan. Planul C este un duelul cu Stefan. Abia acum Maleficent se întoarce la adevăratul ei scop – să se răzbune pe Stefan într-o luptă dreaptă, fără a se ascunde în spatele inocentei Aurora.
Hiccup vine cu un „plan nebunesc”, așa cum îl numește el, acesta fiind Planul C din povestea sa, să aducă dragonii și oamenii împreună în lupta împotriva adevăratului lor dușman, megadragonii. Scopul inițial de a ucide dragonul revine, dar acum a fost clarificat – nu trebuie să ucizi un dragon oarecare, ci un anumit inamic ce se folosește dușmănia dintre vikingi și dragoni în scopuri proprii.
Planul C duce la punctul final, al cincilea punct de cotitură – punctul culminant, adică bătălia decisivă de care depinde rezultatul conflictului. În ambele povești este vorba de o singură luptă – Maleficent împotriva lui Ștefan și Hiccup împotriva megadragonului.
6. Ceea ce se întâmplă după punctul culminant este etapa finală-consecințele. Aici putem vedea prețul greșelilor protagoniștilor și noua realitate în care aceștia vor exista.
Cam așa, sper că ați învățat ceva astăzi, nu-i așa de greu, sincer! Pentru ce-i ce știu engleza poftim un citat inspirațional: “Truly creative things happen when one thinks differently, yet nobody wants to think differently.”
AUTOR: Artiom Bichir