Cum scriem și cum vorbim despre dizabilitate și persoanele cu dizabilități? Lecție practică

Directorul executiv al AOPD, Galina Climov, le-a vorbit studenților de la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova despre cum scriem și cum vorbim despre dizabilitate și persoanele cu dizabilități.
Viitorii jurnaliști au declarat că vor ține cont de unghiul și modelul de abordare a persoanelor cu dizabilități, bazate pe drepturile omului și demnitate umană, în articolele pe care le vor publica și s-au arătat deschiși să reflecte subiectele importante enunțate, precum acces la educație, trai în comunitate, participare la viața comunității etc.
În cadrul evenimentului, cei peste 90 de studenți participanți au adresat întrebări despre modelele de abordare a persoanelor cu dizabilități în diverse situații și despre importanța utilizării modelului bazat pe drepturile omului în modificarea atitudinii societății față de persoanele cu dizabilități.
Această activitate a fost realizată de către AOPD în cadrul proiectului „AOPD – monitorul și promotorul drepturilor persoanelor cu dizabilități”, implementat în perioada 2022-2024, cu sprijinul IM Swedish Development Partner.