Sunt de părerea că cele mai bune personaje au trei lucruri în comun: dimensiunea, conflictul și empatia. Folosind trei personaje celebre ca exemple, voi încerca să descriu modul în care autorii folosesc aceste trei elemente și îți voi demonstra că oricine poate crea personaje marcante și de neuitat.
Cu siguranță, din multitudinea de cărți pe care le-ați citit sau filme pe care le-ați privit, a-ți întâlnit protagoniști plictisitori, ce păreau prea simpli sau din contra prea perfecți sau pur și simplu monotoni și neinteresanți. Personajele ce nu oferă conflict sau tensiune operei devin uniformi, astfel riscă să fie considerați ca fiind niște caricaturi ce nu vor atrage atenția oamenilor. Este oare acesta scopul dumneavoastră? Dacă ai cunoaște pe cineva monoton și unidimensional, ai vrea să prietenești cu el? Cred că răspunsul este evident-NU! Să trecem însă la exemple concrete.
Atticus Finch, protagonistul filmului ,,To Kill a Mockingbird” este stratificat cu o sumedenie de paradoxuri interne. El este liniștit și oarecum timid, astfel fiica lui considerându-l adesea slab și ineficient. Cu toate acestea, descoperim că există putere în cuvintele sale blânde și constante. Protagonistul este puternic în fața problemelor vieții. El se dovedește a fi și un deținător de armă ce împușcă foarte bine, ceea ce pare să contrazică comportamentul său pacifist.
Atticus are și el propriile defecte și neajunsuri. Sub influența surorii sale, acesta-i spune lui Scout că ea trebuie să trăiască conform originii sale și să devină o adevărată ,,lady”. Personajul nelipsit de principii și valori are și el momentele sale de slăbiciune, prin urmare acesta este acceptat de către spectatori ca fiind un om real, ce poate fi întâlnit oriunde-n jurul nostru.
Sursa: To Kill a Mockingbird (1962), regizor Robert Mulligan
Conflictul
Un personaj puternic trebuie să aibă, un așa numit ,,Conflict interior” pentru a menține într-un fel intriga operei. Conflictul este impulsul ce menține istoria operei pe placul oamenilor, iar lupta protagonistului cu acest ,,Conflict interior” îi ademenește pe consumatorii de conținut să urmărească parcursul acestuia până la sfârșit. Să trecem însă la exemple concrete. Carrie White protagonista romanului de debut a scriitorului Stephen King este un exemplu adevărat de conflict interior. Odată cu perioada de pubertate, Carrie dezvoltă abilități telekinetice puternice. De asemenea, ea începe să lupte cu sentimentele pentru mama sa. Carrie nu are prieteni, iar mama este unicul om din viața ei, care pe lângă dragoste trezește și sentimente de ură și frică.
În timp ce Carrie încearcă să-și controleze puterile, ea luptă și cu sentimentele excesive de furie și tulburare. Ea este amabilă și foarte blândă, însă tensiunea de bază a romanului vine de la cititor, care dorește să-i ia apărarea, însă în același timp temându-se că aceasta își va pierde inocența și blândețea.
Sursa: Carrie (1976), regizor Brian de Palma
Empatie
Empatia este cea mai puternică armă atunci când doriți să creați un personaj, mai ales cu un caracter ,,negativ”. Dacă doriți ca ticălosul dumneavoastră să fie complex și bine structurat pentru a rămâne în mințile consumatorului de conținut, trebuie să-l faceți pe cititor să înțeleagă de ce personajul dumneavoastră negativ face lucrurile pe care le face, în alte cuvinte ce-l motivează pe acesta? Încercați să creați o scenă în care cititorul sau spectatorul să simtă o oarecare empatie față de ticălos, astfel acțiunile negative să fie înțelese, deoarece la urma urmei toți ne naștem egali, însă circumstanțele vieții ne forțează să acționăm diferit.
Lord Voldemort este o ființă ticăloasă ce ucide din plăcere, însă la un anumit nivel putem înțelege de unde provine ura acestuia pentru ,,muggles” . Nici el, nici mama lui n-au simțit niciodată dragoste din partea familiei sale de ,,muggles”. Cu siguranță aceasta sună ca o scuză și nu-i justifică faptele, însă îl ajută pe cititor să înțeleagă originile comportamentului acestuia. De asemenea, ajungeți să înțelegeți că, în ciuda faptului că acesta încearcă să pară înfiorător prin acțiunile și felul cum vorbește, în esența sa el este doar un copil nesigur, supărat, rănit ce încearcă în mod constant să demonstreze că poate reuși fără ajutorul părinților. Acest personaj nu poate fi numit o caricatură, dar chiar din contra este un adevărat ticălos, o amenințare vie, dar acțiunile acestuia pot fi înțelese tocmai din cauza că autorul nu a uitat de un element major în creare unui personaj – EMPATIA.
Sursa: Harry Potter and the Deathly Hallows: Part 2 (2011), regizor David Yates
Dacă aveți cel puțin unul dintre aceste elemente atașat personajului dumneavoastră, aveți o lucrare bună. Dacă le aveți pe toate trei, unde se vinde cartea voastră? O VREAU!
Material precedent: http://undalibera.md/2023/02/22/importanta-personajelor-intr-un-roman-sau-scenariu/
AUTOR: ARTIOM BICHIR