Creștinii ortodocși de stil vechi îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, care este unul dintre cei mai importanți părinți ai bisericii ortodoxe și unul dintre cei mai mari teologi creștini, notează MOLDPRES.
Potrivit tradiției, în ajun de Sfântul Vasile cetele de urători, mascați în Capra sau Plugușorul, pornesc pe la casele oamenilor cu uratul. Pentru sărbătoare sunt pregătite bucate din carne de porc, sarmale, se coc prăjituri, învârtită cu nuci, gem sau brânză. Gospodinele se pregătesc din timp să întâmpine urătorii cu tot ce au mai bun – dulciuri, mere și chiar bani. Se spune că dacă stăpânul casei primește urători de Sfântul Vasile, anul care vine va fi unul cu spor, iar casa îi va fi păzită de rele.
În dimineața de 14 ianuarie, copiii merg cu semănatul sau cu Sorcova, aruncând cu boabe de grâu, porumb, ovăz. Semințele care cad în ogradă sau locuință simbolizează credința într-un an mai prosper și o roadă bogată.
Sfântul Vasile s-a născut în Pont în jurul anului 329. A studiat la Cezarea, la Constantinopol și Atena, remarcându-se încă de tânăr prin profunde cunoștințe în filosofie, astronomie, geometrie și medicină. Sfântul Vasile a murit în prima zi a anului 379 și în curând a fost canonizat.
Scrierile sale au o mare importanță teologică și au fost traduse în toată lumea. Printre acestea se remarcă Regulile Monahale, Moralele, Despre Judecata lui Dumnezeu, Despre Religie și 366 de epistole, Liturghia Sf. Vasile cel Mare și Molitvele Sfântului Vasile cel Mare.
Tot astăzi își marchează ziua onomastică cei care poartă numele Vasile, Vasilina, Vasilisa ș.a. În R. Moldova numele Vasile este unul dintre cele mai populare, alături de Ion, Gheorghe, Andrei. Potrivit datelor statistice, în țara noastră, aproximativ 50 de mii de bărbați poartă prenumele Vasile, iar alți peste 14 mii au prenumele Vasili. În rândul doamnelor, cel mai popular prenume este Vasilisa, pe care îl poartă peste patru mii de femei.