O formă de artă escapistă ce își are originea din Japonia, cosplay-ul este noua pasiune a tinerilor care se costumează în personaje din manga, anime, jocuri video și cărți cu benzi desenate. În interviul de mai jos Maria Ciobanu, o tânără absolventă a Liceului Teoretic „Liviu Rebreanu” din Chișinău ne povestește despre pasiunea ei pentru cosplay.
Unda Liberă: Ce semnifică cosplay-ul pentru tine?
Maria Ciobanu: În general cosplay-ul, prescurtat este ,,costume play” ce reprezintă deghizarea în personaje din anime. Pentru mine cosplay-ul este un hobby ce îmi permite să mă dezvolt creativ în mai multe domenii.
Unda Liberă: Cum ai descoperit acest hobby?
Maria Ciobanu: Despre cosplay știu de mult, aproximativ de la zece ani. Am aflat că această ocupație este răspândită în Moldova când aveam aproximativ paisprezece ani. Iar primul pas în această sferă a fost în anul 2021, când am vizitat un picnic unde participanții erau în cosplay-uri.
Unda Liberă: Care este personajul preferat în care te costumezi?
Maria Ciobanu: Ar fi greu să aleg un personaj preferat. Cred că cel mai confortabil din costume este cel al personajului Howl din anime-ul ,,Howl’s Moving Castle” deoarece costumul este alcătuit din pantaloni, cămașă, jacheta și accesorii.
Unda Liberă: De cât timp ai nevoie pentru a te deghiza în personajul dorit?
Maria Ciobanu: Principalul factor de repartizare a timpului este aspectul și caracterul personajului, precum și detaliile care variază după complexitate de la un model la altul. De obicei îmi acord în medie 2-4 ore și încep de la make-up, prin intermediul căruia încerc să redau aspectul asemanator personajului dorit, pun accent pe ochi și sprâncene. Urmează costumația care în dependență de numărul de piese poate să dureze până la jumate de oră, din motiv că pe lângă costum mai este nevoie și de asortarea corespunzătoare a accesoriilor. Ultima etapă este îmbrăcarea perucii pe care o stilizez din timp, cu aproximativ trei zile înainte.
Unda Liberă: De unde obții toate atributele pentru a arăta cât mai identic de personaj?
Maria Ciobanu: La fel totul depinde de personaj. Pentru a obține rezultatul dorit încep de la selectarea personajului și adunarea tuturor detaliilor precum costum, perucă și accesorii. Unele lucruri pot să le comand online pe platformele mondiale care le livrează în Moldova, pe când altele le fac personal. Crearea unui cosplay poate dura de la câteva ore până la câteva luni, în dependență de cât de repede primesc detaliile comandate, sau de cât de mult timp personal am pentru al putea dedica confecționării acestora. Obiectele handmade de regulă necesită mai mult timp și concentrare, acestea se realizează în câteva etape și sunt costisitoare. Materialele utilizate pentru craft le achiziționez în magazinele de artă și creativitate, iar unele detalii pentru costume și peruci le găsesc în magazinele second.
Unda Liberă: Ai ieșit în public deghizată într-un personaj animat?
Maria Ciobanu: Da am ieșit, cel mai des vizitez evenimente legate de acest domeniu precum anime-festivaluri care se organizează în Tekwill, de către Organizația GoCon-Anime & Convention, picnicuri unde sunt oameni și prieteni cu același interes-cosplay.
Unda Liberă: Care este atitudinea oamenilor când te surprind în stradă deghizată în cosplay?
Maria Ciobanu: Vorbind de reacția trecătorilor în afara evenimentelor tematice nu pot spune că este o una pozitivă. Societatea în Republica Moldova este încă departe de acest domeniu, astfel observ priviri urâte și șoapte. Desigur sunt și momente pozitive în care primesc complimente, sunt susținută mereu de oamenii apropiați mie. Îmi pare rău că de cele mai multe ori oamenii încalcă spațiul personal fără să realizeze că persoanele în cosplay nu sunt clovni și motiv de amuzament, este o pasiune, un mod de a fi și de a mă prezenta societății.
Unda Liberă: Cum pasiunea pentru cosplay influențează dezvolatrea ta ca personalitate?
Maria Ciobanu: Cred că acest hobby oferă perspectiva de a mă dezvolta în mai multe domenii precum design și modeling, însă nu pot afirma că voi analiza cosplay-ul ca o persectivă a viitorului meu. Cert este că nu voi înceta să mă dedic acestui hobby care mă motivează și îmi trezește dorința de a crea.
AUTOR: Iulia Tatar, stagiară