Departamentul Lingvistică Română și Știință Literară al Facultății de Litere a Universității de Stat din Moldova (USM) cu sprijinul Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” a organizat evenimentul științific intitulat „Academicianul Mihail Dolgan în universul criticii literare”. Acesta s-a desfășurat în sala 434 „Eugen Coșieru”, blocul 3 al universității și marchează 85 de ani de la nașterea marelui cercetător și critic literar.
În cadrul evenimentului au fost prezenți cercetători, scriitori, diplomați și literați din România, Italia, Germania și Republica Moldova.
„Marele personalități ale literilor din R.M. au făcut parte din viața fiecărui student, mai mult sau mai puțin interesat de ceea ce făcea la facultate. Din păcate, destinul nu mi-a oferit șansa de a-l cunoște pe academicianul Mihail Dolgan, dar să mă credeți că l-am cunoscut, avea o alură de domn, de intelectual care nu putea trece nevăzută atunci când mergea pe holurile universitare și bineînțeles că știam că este academicianul Mihail Dolgan”, a menționat Monica Babuc, director al Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu”.
Scopul principal al evenimentul este de a întruni personalitățile din lumea literară într-un cadru academic a schimbului de idei și experiențe, contribuind la creșterea și dezvoltarea culturii.
„Trăim în prezent o perioadă lipsită de siguranță în care multe certitudini par a fi puse sub semnul întrebării, iar lumea pare să fi ajuns în dezechilibru. Oamenii și instituțiile politice sunt nesigure, vedem cum se schimbă formele de comunicare și vechile certitudini politice, inclusiv în domeniul politici externe par să se zdruncine. În astfel de vremuri crește importanța culturii în general, iar a literaturii și medierii literare în mod special”, a spus Raban Rihter, secretar 2, Ambasada Germaniei în Republica Moldova.
În timpul evenimentului participanții au avut ocazia de a explora lumea academicianului, de a descoperi diverse aspecte ale criticii literare și impactului pe care acesta l-a avut asupra peisajului cultural, cât și de a îmbogăți cunoștințele datorită discurilor oferite de personalitățile din literatură.
„Chiar mi-a plăcut această conferință, pentru că niciodată nu am fost cunoscută cu creația lui Mihail Dolgan. Însă reieșind din faptul că este în sfera care mă interesează, va influența mult în cursul meu de învățătură și cred că o să apelez la operele sale, pentru că îmi place Eminescu, iar cum a scris și despre el voi explora mai mult”, a relatat Mirela Iurii, participantă și studentă la Facultatea de Litere, anul I.
Mihail Dolgan s-a născut pe 5 februarie 1939, în satul Rediul Mare, comuna Dondușeni, din județul Soroca. A fost unul dintre cei mai cunoscuți și prolifici critici literari din Republica Moldova. A condus timp de 14 ani Catedra de Literatură Română și Teorie Literară a Universității de Stat din Chișinău (1995-2011), a fost coordonator al studiilor de doctorat și doctor habilitat. Face parte din pleiada de aur a criticii de specialitate din Republica Moldova, alături de Mihai Cimpoi, Ion Ciocanu, Nicolae Bilețchi sau Eliza Botezatu. El este autorul a 50 de monografii, culegeri de articole, exegeze colective, manuale şcolare, materiale metodico-didactice, lucrări ştiinţifico-populare, antologii, dicţionare şi peste 900 de studii şi articole de specialitate.
Autor: Cristina Doni, studentă Anul III