Chișinăul, destinația preferată a turiștilor de vară din regiune

Chișinăul devine din ce în ce mai atractiv pentru turiștii care își doresc o vacanță relaxantă, cu prețuri accesibile, locuri verzi și evenimente culturale. Vara aceasta, capitala Republicii Moldova se transformă într-un centru viu al turismului urban, combinând tradiția cu modernul.

Zeci de turiști din România, Ucraina, Polonia și chiar Germania aleg Chișinăul pentru weekend-uri culturale sau vacanțe scurte. În lunile de vară, orașul prinde viață: terasele se umplu, festivalurile de muzică se înmulțesc, iar muzeele și galeriile de artă oferă programe speciale pentru vizitatori.

„Am venit pentru prima dată în Chișinău și sunt impresionată. Orașul are multe spații verzi, vin bun, mâncare delicioasă și o atmosferă liniștită. Cu siguranță mă voi întoarce!”, a declarat o turistă din Iași.

Pe lângă atracțiile cunoscute precum Parcul Valea Morilor, Grădina Botanică sau vinăriile Cricova și Mileștii Mici, autoritățile locale promovează turismul cultural și tururile ghidate pietonale prin centrul istoric al orașului. Administrația capitalei a anunțat, de asemenea, lansarea unei aplicații mobile turistice până la sfârșitul lunii iulie.

„Ne dorim să arătăm lumii că Chișinăul are mult potențial. Avem un oraș frumos, sigur, cu oameni ospitalieri și prețuri prietenoase pentru orice buzunar. Turismul de vară devine o prioritate pentru noi”, a menționat un reprezentant al Direcției de Cultură și Turism din cadrul Primăriei Chișinău.

Evenimentele în aer liber – de la spectacole de teatru, la seri de film și concerte folclorice – completează perfect imaginea unui oraș care se deschide tot mai mult către vizitatori. Vara în Chișinău promite, astfel, nu doar relaxare, ci și amintiri de neuitat.

AUTOARE: Nicoleta Florea, stagiară Unda Liberă