Un concert dedicat sărbătorilor de iarnă, pentru aproximativ 100 de copii cu Sindromul Down din mun. Chișinău, beneficiari ai A. O. „SUNSHINE” – asociaţie republicană ce are ca beneficiari copii și adulţi de toate vârstele ce au Sindromul Down, dar și copii ai Centrului Comunitar „Speranța” din sectorul Ciocana al Capitalei.
Evenimentul a avut loc cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Spiridon, Făcătorul de Minuni, pe Stadionul FC Dacia Buiucani din Capitală.
La acțiune au fost prezenți: primarul general al mun. Chișinău, Ion Ceban, Preacuviosul Ieromonah Macarie Crudu, Președintele Sectorului Sinodal Activitate Socială și Caritate al Mitropoliei Moldovei și Coordonatorul Centrului Social-Misionar „Icoana Maicii Domnului Bucuria tuturor celor necăjiți”, Dna Ala Burlaca, Președintele A. O. „SUNSHINE”, Interpretul și compozitorul Adrian Ursu, animatori, copiii împreună cu familiile lor, dar și partenerii A. O. „SUNSHINE”.
Cu acest prilej, copiii Centrului Comunitar „Speranța” au rostit poezii închinate Nașterii Domnului Iisus Hristos și au interpretat colinde tradiționale asemenea îngerilor, care au cântat în noaptea când S-a născut pruncul Iisus. La fel, și invitații organizatorilor au adus bucurie și mângâiere în sufletele celor prezenți prin versurile recitate și cântările intonate, trăite în duhul iubirii și al păcii aduse de Nașterea Pruncului Dumnezeiesc din Betleem.
În cadrul evenimentului, Președintele Sectorului Sinodal Activitate Socială și Caritate, Preacuv. Ieromonah Macarie a transmis celor prezenți mesajul Înaltpreasfinţitului Mitropolit Vladimir de binecuvântare, felicitare şi preţuire părintească, oferind cadouri tuturor copiilor prezenți la sărbătoare.
Împărtășind bucuria acestei sărbători, Dna Ala Burlaca, Președinte A. O. „SUNSHINE”, a adresat sincere mulțumiri conducerii Sectorului Sinodal Activitate Socială și Caritate al Mitropoliei Moldovei pentru colaborarea frumoasă și pentru generozitatea manifestată constant în ultimii ani față de copiii cu acest sindrom.
Biserica împreună cu alte instituții și organizații, este alături permanent, întreprinde și susține măsurile eficiente și adoptate pentru dezvoltarea copiilor și tinerilor cu dizabilități fizice și intelectuale, a copiilor cu autism, a copiilor cu Sindrom Down și alte categorii, ca: îngrijirea medicală preventivă, terapiile specializate, educaţia incluzivă, incluziunea în cadrul comunității religioase, și altele.
Acțiunea a fost cuprinsă în Campania Filantropică „De Crăciun devii mai bun!”, Ediția a V-a. Acţiunile filantropice din perioada sărbătorilor de iarnă (decembrie 2023-ianuarie 2024), organizate de Sectorul Sinodal Activitate Socială și Caritate al Mitropoliei Moldovei, au în vedere mai multe familii cu un număr mare de copii sau persoane vulnerabile din municipiul Chișinău, dar și din localitățile limitrofe din țară, beneficiari permanenți ai Sectorului Sinodal Activitate Socială și Caritate.
Cei care doriți să participați în calitate de voluntari sau să susțineți cu anumite mijloace materiale acțiunile din cadrul campaniei filantropice puteți apela la nr. de telefon: 067 223981.
Să ne manifestăm dragostea creștină și să vestim Nașterea Domnului celor aflați în nevoi și în suferințe!