Astăzi, 23 decembrie, regretatul Om de cultură, bibliolog, scriitor și filosof, ex-directorul general al Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova, Alexei Rău ar fi împlinit 70 de ani…
Alexei Rău s-a născut la 23 decembrie 1953 în satul Larga raionul Briceni. În anul 1975 a absolvit facultatea de Biblioteconomie și Bibliografie a Universității de Stat din Moldova. A lucrat în calitate de lector universitar la aceeași facultate. Începînd cu anul 1976 se încadrează în sructurile Bibliotecii Naționale. A suplinit mai multe funcții și a urcat diferite trepte ierarhice atît în cadrul Bibliotecii Naționale, cît și la Ministerul Culturii, iar începînd cu anul 1992 pînă în 2015, a deținut funcția de – director general al Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova.
Alexei Rău a inițiat și contribuit la desfășurarea în condițiile stricte impuse de regimul comunist a Festivalului de carte și poezie ”Eminesciana”(1985-1986), fiind și unul dintre fondatorii anuarului ”Patrimoniu; Almanahul bibliofililor din Moldova”(1977-1981). A înființat ”Calendarul Bibliotecarului”, care în anul 2000 devine ”Calendar Național”. A fost redactor-șef la revista ”Datina Creștină”. De asemenea a fost doctor în filozofie. A semnat peste 200 de studii, articole, eseuri publicate în culegeri și ediții periodice de specialitate din Republica Moldova, România, Rusia, SUA, Austria, Franța și alte țări.
Alexei Rău a editat volumele de versuri ”Spune ceva”, ”Uniluconul”, ”Nuca lui Nervermore” și de eseuri ”Există și un Dumnezeu al bibliologiei”, ”Jurnal parizian” și ”Ochiul din oglinda paginii”. A fost membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova și România. A fost distins cu ”Ordinul de Onoare”, medaliile ”Meritul Civic” și ”Mihai Eminescu”, cu titlul ”Om emerit” și cu ”Ordinul pentru merit în grad de comandor” al României.