Denis Brezan este un tânăr din satul Baimaclia, care la doar 23 de ani a decis să-și lanseze propria afacere. După ce a absolvit facultate de Drept din cadrul Universității de Stat, acesta și-a dorit să ajute tinerii dornici să studieze limba engleză. Astfel că, în anul 2022, Denis a lansat o școală online de studiere a limbii engleze. Este vorba despre școala ProEnghlish.
Unda Libră: Cum a apărut ideea de a lansa o școală online? Și de ce anume limba engleză?
’Denis Brezan: Deschiderea unei proprii afaceri aș putea spune că a apărut datorită ambițiilor proprii,dar și a necesității de a nu pleca din țară,de a încerca să construiesc ceva aici – acasă. După finisarea universității am început sa mă gândesc la o afacere. Ideea de a lansa această școală online a apărut după ce am studiat câteva cursuri de engleză. Am înțeles că este necesitate de școli de limbă engleză care să fie eficiente și de calitate înaltă. Am ales anume limba engleză deoarece este o limbă internațională, o limbă care deschide noi orizonturi și îți permite să te dezvolți. Pe scurt, o limbă pe care ar trebui să o cunoască oricine. ’’
Unda Liberă: În ce constă, mai exact, școala online pe care o aveți? Și prin ce sunteți diferiți de ceilalți?
Denis Brezan: Școală de engleză ProEnglish constă nu doar în predarea de cursuri de limbă engleza online, ci și într-un sistem de educație diferit. Ne remarcăm prin profesionalism, disciplină și originalitate. Am optat pentru un mod diferit de învățare, care pune accent pe personalitatea studenților noștri și îi face să se simtă apreciați. Ne dorim ca fiecare student să simtă că a avansat după fiecare lecție, de aceea profesorii noștri pun accent pe practicarea limbii, nu doar pe învățarea ei.
Unda Liberă: De ce online, dar nu în sălile de clasă?
Denis Brezan: Pentru noi contează în primul rând clienții. Am dorit sa fim accesibili pentru oricine, indiferent de locul unde se află, de aceea am ales online. În plus, după pandemia de Covid- 19 majoritatea ne-am obișnuit să facem totul online. Online-ul înseamnă comoditate. Poți studia oriunde și oricând, economisești timp și bani și tot de ce ai nevoie este un laptop și conexiune la internet.
Unda Liberă: Cam câți elevi/studenți au absolvit cursurile dvs, și cine poate frecventa orele din cadrul școlii?
Denis Brezan: Întrucât am lansat de curând această școală, nu avem un număr foarte mare de absolvenți, aproximativ 10 studenți. Momentan, avem grupuri care vor absolvi curând. Oricine poate studia la ProEnglish, de la 15 ani în sus. Indiferent de naționalitate sau țara în care se află, noi prețuim fiecare student și îi așteptăm cu drag la cursuri.
Unda Liberă: Care au fost cele mai complicate provocări, din momentul lansării afacerii?
Denis Brezan: La început, cel mai complicat a fost găsirea studenților. Pe parcurs am întâmpinat provocări cu dezvoltarea școlii pe rețelele de socializare întrucât nu eram bine informați. La fel am întâlnit probleme de ordin fiscal,managerial,dar toate se învață și se depășesc odată cu acumularea experienței.
Unda Liberă: Există anumite greșeli pe care le-ați comis, dar care au fost o lecție importantă pentru dezvoltarea afacerii?
Denis Brezan: Așa cum am menționat anterior, dezvoltarea afacerii în domeniul online a fost o provocare și anume aici am comis unele greșeli. Totuși, tot ce se face se face spre bine, iar noi am învățat multe din această experiență. Ce aș putea recomanda tinerilor care doresc să deschidă o afacere este să fie perseverenți și să caute soluții la toate probleme, să se informeze din surse sigure și oficiale.
Unda Liberă: V-ați gândit cum doriți să extindeți afacerea? Sau poate să vă lansați în alt domeniu?
Denis Brezan: Da, afacerea va fi extinsă prin promovarea acesteia în social-media cât mai mult, în curând dorim să lansăm și cursuri pentru copii. De asemenea, pentru viitor luăm în calcul și opțiunea de a deschide școală offline.
Unda Liberă: Ce sfat le-ați da tinerilor care vor să înceapă o afacere?
Denis Brezan: Informați-vă bine înainte de a deschide o afacere și nu vă temeți de greșeli. Citiți, citiți mult,citiți tot ce vă pică în mână,de la cărți de dezvoltare personală până la romane,nu vă creați anturaje toxice ,fiți cât comunicabili si pozitivi și nu în ultimul rând NU EZITAȚI SĂ RISCAȚI!
***Acest material a fost realizat în cadrul Cursului de Jurnalism Economic care este implementat de Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, în parteneriat cu American Chamber of Commerce in Moldova cu susținerea financiară de la U.S. Embassy Moldova. Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă neapărat poziția partenerilor donatori.
AUTOR: Mariana Derivolcov